„Științele nu sunt decât ochii muncii”, menționa Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei românești.

Am amintit acest aforism, dragă cititorule, pentru a te aduce subtil în unda noastră de știința literaturii.

Amintim că 10 noiembrie 2021, e data în care  marcăm cea de-a 20-a ediţie a Zilei Internaţionale a Știinţei pentru Pace şi Dezvoltare, stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), cu scopul de a evidenţia rolul important al ştiinţei în societate şi nevoia de a aduna comunitatea în dezbateri asupra problemelor contemporane importante din viața cotidiană și relevanța acestora pentru ştiinţă. 

Acum să revenim pe unda noastră și să vă relatăm despre abordarea științei literaturii în online. Pare nefiresc, dar în același timp o normalitate pentru anii aceștia de pandemie.

Nu știm dacă intenționat sau întâmplător s-a stabilit această zi, dar considerăm că a fost totuși timpul și locul potrivit de-a ne întâlni la acest Atelier de discuție cu genericul: „La o ceașcă de lectură” cu Moni Stănilă în online, cu organizarea bibliotecii „Ovidius”, șef filială, Liuba Ciobanu în parteneriat cu biblioteca Centrului de Excelență în Construcții, șef bibliotecă, Tatiana Ambroci și monitorizarea activității de către profesorul de limbă și literatură română, Angela Țurcanu, cu implicarea activă a elevilor din diferite cursuri și prezența profesorului de istorie, Viorel Bulduma.

Te vei întreba: De ce științele literaturii? Oare în cadrul unui atelier de discuție le poți cuprinde pe toate?

Anterior poate am fi șovăit cu răspunsul, acum însă e unul concret, au fost abordate toate ramurile științei literaturii, începând cu literatura contemporană, romanul „Țipă cât poți” de Moni Stănilă, propus spre lectură în cadrul programului „Chișinăul citește”, ediția a XVIII-a și finalizând cu critica literară, unde analiza romanului de către profesorul de literatură, Angela Țurcanu a subliniat nuanțe și din celelalte ramuri, teorie și istorie literară, fiind urmată îndrăzneț de către discipoli.

Pentru ați alimenta convingerile, dragă cititorule, lăsăm la îndemâna ta câteva referințe a celor ce s-au dedicat lecturii întru totul, trecând prin cele trei ipostaze ale cunoașterii umane, identificându-se cu Una, Noua și Drei, personajele romanului, care după cum ne explică Moni Stănilă, „nu am vrut numele acestora să fie numerale, dar am lăsat această sugestie, Drei, venind de la Sfânta Treime”.

Uite că te-am prins în labirintul cuvintelor intenționat, căci acest roman a generat o metaforă grafică în concepția lui Făureanu Ion, elevul care schițând cartea și labirintul,  nota: „O dată intrat, numaidecât voi ieși.”

Nona Rapotan, Editor-coordonator Bookhub.ro, preciza că „Țipă cât poți” de Moni Stănilă, „e un roman care se citește ca un poem în proză, unde veți vedea niște strofe bine strecurate printre rânduri”.

Această referință ne-a revenit în minte în timpul atelierului, când eleva Cristina Botnari a dat citire unei poezii redactate în baza romanului:

„Aruncă, rupe, distruge,

Țipă cât poți,

Lacrimile șiroaie vor curge,

Să te simți mai bine, oare poți?

Zi de zi la fel:

Serviciu, casă și familie,

Starea ta este un câmp de bătălie,

Bucuria și tristețea joacă un duel.”

(Cristina Botnari)

Din amalgamul de discuții, noi am dedus, de fapt, diverse concepte ale tinerilor de astăzi, unii care s-au regăsit în fațetele și aspectele de viață ale personajelor, aici referindu-ne nu neapărat la o regăsire totală, căci cineva a abordat modul de gândire al Unei: „Când se plimba prin pădure sau când mergea cu o treabă precisă, la cules de mure, bureți, castane, fructe tomnatice, Una încerca să evite întâlnirile cu o ea insuportabilă.” Un altul e de partea Nouăi, care „ de cum o vedea pe Una la curbă, începea să strige că viața ei e de doi bani.”

O bună parte din ei, după cum și-am observat din discuții, se asociază cu Drei, cu ideile acesteia, fapt explicabil, aceasta are vârsta adolescenților, iar modul ei de a gândi era ne-atins de Una. Un pseudo-psalm a lui Drei: „Adevărata frumusețe nu e nici a femeii, nici a bărbatului, e a lui Dumnezeu…”

Că tot veni vorba despre adevărata frumusețe, astăzi de Ziua Științei, arta scrisului cu arta plastică, grafică se pare că și-au strâns mâinile.

Afirmăm acestea, căci eleva Olga Grama a schițat în creion chipul Unei, o frumusețe întruchipată care aduce mult spre imaginea unei Cosânzene, dar care avea un al treilea ochi, al minții(gândul se dispersează aici la „Soacra cu trei nurori”(Ion Creangă)/ „Ochiul al treilea”(Nicolae Dabija)).

Viața Unei în trei secvențe plastice a fost redată de către eleva Victoria Godorogea, care a cuprins fragmentul: „O treime – doarme; o treime – lucrează;  o treime – mănâncă.”

Victoria Godorogea „O treime din viața Unei…”

Aceste imagini constituie de fapt ideea tinerilor de a ilustra cartea, care e bogată în imagini vizuale, auditive, gustative, dar care nu are nicio schiță, cu excepția copertei, despre care autorul ne-a relatat că a avut nouă coperți până la aceasta, totodată specificând necesitatea colaborării dintre scriitori și artiștii plastici, care comunică artă de la cuvânt la imagine și viceversa.

Doamna Angela Țurcanu, a remarcat la-nceputul atelierului că „Țipă cât poți” „e un roman postmodernist, o proză autoreflexivă, un strigăt înăbușit al omului modern.”

Că tot s-a adus vorba de omul modern, am rămas profund impresionați de răspunsul lui Moni Stănilă în raport cu unul din obiectele de valoare spirituală, crucea, unde menționa: „Dacă acum 100 de ani îți trebuia curaj să scoți crucea de la gât, acum îți trebuie curaj pentru a o pune. Pentru mine această cruce achiziționată în Grecia e o mărturisire a credinței.”

Prin urmare, atelierul de discuție în baza romanului „Țipă cât poți” de Moni Stănilă s-a soldat cu un feedback pozitiv pentru toți participanții. O discuție liberă, fluentă aduce doar beneficii și varii interpretări.

Printre prezentări de opinie, întrebări și răspunsuri, am primit și o lecție de viață de la Moni Stănilă, indiferent că ne sociem cu Una, Prima, a Opta, Alta sau Drei.

De fapt, e o lecție venită ca răspuns la întrebarea Evelinei Catan: „De ce ați ales să aduceți în literatură un personaj care vorbește despre sensul vieții, dar care nu dispune de dragoste. Oare nu dragostea e sensul vieții?”

Luați aminte: „Lipsa dragostei e o confruntare cu sine, căci până nu te vei iubi pe tine însuți, nu poți iubi pe ceilalți. Așa se spune și în cele zece porunci: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” Mai întâi acceptarea și după aceea, iubirea. E nevoie de o egalitate absolută pentru a ajunge la iubire.”(Moni Stănilă)

Dragă Cititorule, întotdeauna există un urcuș spre cunoaștere, indiferent de natura acesteia, că e umană, personală sau culturală, e bine să o menținem în echilibru prin cărți bune, cărți care ne alimentează spiritul, cugetul, care ne dau putere de a ne focusa pe noi și lumea din jurul nostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s