De la soare, aer, apă, pământ până la noi, omenirea, totul e știință. În acest context, știința despre știință e sintagma potrivită. Iar faptul că am dedicat o Săptămână Științei la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” și filiale acesteia, fiind mereu preocupați de masca ce-o purtăm, e un privilegiu.

Ceea ce vom relata astăzi poartă masca științelor exacte, care ca oricare altele își are urcușurile și povârnișurile sale.

Cred că nu am da greș, dacă am zice că noi, bibliotecarii de la „Ovidius” suntem martorii unei ascensiuni științifice.

Din acest moment pe îndelete.

Prin 2017, unele din postările bibliotecii conțineau titluri intrigante, precum „Vino să vezi și tu magia!”, „O ploaie de experimente!” etc.

Cert e că această magie nu era nimic altceva decât pură chimie, iar ploaia de experimente reprezenta corpul didactic al proiectului „Chimia distractivă”, inițiat de profesorul de chimie, Ureche Dumitru împreună cu discipolii săi de la Liceul Teoretic „Agricol”.

 Sigur, derularea acestui proiect în 2018-2019 a fost sistată o perioadă din lipsă de reactive, necesare în experimentele demonstrativ-participative, ba chiar a fost transmisă și ștafeta studenților Cercului de Chimie de la Universitatea de Stat din Tiraspol, la propunerea și sub ghidarea dnului Ureche, asistent universitar la instituția dată.

La Hora Științei Hasdeu, aceștia nu au ezitat să se prindă-n dans cu un spectru larg de experimente, dând de înțeles că „Chimia distractivă” continuă.

Tot în acel timp, de horă, ritmică și exactă, biblioteca „Ovidius” s-a ales cu un  accord de parteneriat cu „Institutul de chimie” sau, cum îl numeam noi, „mahalaua de sus” a științei, unde Dumitru Ureche abia își începuse activitatea de cercetător (stagiar).

Deși, „Chimia distactivă” a întâlnit impedimente în desfășurare din cauza amintită mai sus, de Ziua Științei a știut să-și adune publicul mic.

Un pic altfel e anul acesta. Pandemia și-a pus accentul. Însă, această Zi, când masca poposește în științele unde exactitatea e la ea acasă, nu poate să treacă neobservată.

Biblioteca „Ovidius”, e întotdeauna la curent cu meritele cititorilor fideli, voluntarilor activi.

Așa că am dorit să facem publică această bucurie, care e una enormă.

Da, ea poartă masca Chimiei, a celor trei Medalii de Aur, câștigate de voluntarul nostru, Ureche Dumitru și echipa acestuia la Saloane Internaționale de Invenție.

Atașăm descrierile:

  1. URECHE, Dumitru; BULHAC, Ion; LUPASHCU, Lucian; VEVERITA, Anastasia; BOUROSH, Pavlina. Compound 2,5,11,14-tetraazatricyclo- [13,3,1,16,10] -icosa-1 (19), 6,8,10 (20), 15,17-hexaen-3,4,12 , 13-tetraontetraoxime bis (N, N-dimethylformamide) with antibacterial and antifungal activity. EUROINVENT2020, Iași, Romania. MEDALIE DE AUR.

2. URECHE, Dumitru; BULHAC, Ion; LUPASHCU, Lucian; ROSHCA, Daniel; BOUROSH, Pavlina. The bis-di-p-aminotoluenglyoxime mono-p-aminotoluene  trihydrate with antibacterial and antifungal activity. EUROINVENT2020, Iași, Romania. MEDALIE DE AUR.

3. URECHE, Dumitru; BULHAC, Ion; VEVERITZA, Anastasia; BOUROSH, Pavlina; LUPASHCU, Lucian. Compound 2,5,11,14-tetraazatricyclo- [13,3,1,16,10] -icosa-1 (19),6,8,10 (20), 15,17-hexaen-3,4,12 , 13-tetraontetraoxime bis (N, N-dimethylformamide) with antibacterial and antifungal activity. Salonul internațional de invenții și inovații „TRAIAN VUIA”, Timișoara, România. MEDALIE DE AUR.

Felicitările nu au întârziat. În același timp, curiozitatea a sporit: Care e cheia succesului pe timp de pandemie, când peste tot e-o „mască”?

Răspunsul se identifică cu firea voluntarului nostru: Cercetarea științifică e o muncă asiduă, care rezultă din experimente, nu puține la număr, din diverse combinații, legături, etc. până ajungi să obții compuși. Calea lor nu se oprește aici, ei sunt testați în laboratoare pentru a se observa dacă au activitate și respectiv, unde pot fi întrebuințați, medicină, agricultură, cosmetologie… . Cheia succesului constă în răbdare, efort, încercări nelimitate și am putea continua șirul, fără să ajungem să descuiem ușa. Esențialul se ascunde într-o echipă bună; în chimie, îndeosebi, în științele exacte, comparativ cu cele socio-umane, doar așa se atinge succesul. Pentru noi ar fi caracteristic dictonul: „De unul singur, ajungi departe. Dar împreună, ajungi mai repede.” (Ureche Dumitru)

Biblioteca „Ovidius” e mândră cu cititorii, voluntarii săi. Astfel, crește știința despre știință!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s