Satul Cobani din raionul Glodeni a dat ființă unui fiu destoinic, care și-a păstrat până la urcușul spre ceruri sufletul neîntinat, innocent și pur ca al unui copil, Astăzi venim cu o pioasă amintire despre TITUS JUCOV, regizor și actor, fost director artistic și prim-regizor al Teatrului Republican de Păpuși „Licurici”, Artist al Poporului.  

Titus Jucov s-a născut în familia preotului Dionisie. Și-a făcut studiile la Institutul de Stat al Culturii din Moscova, Facultatea de Regie, clasa profesorului G. Gheorghievski. Debutează ca regizor cu spectacolul de licență „Tribunalul” de A. Makaionok la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălți.

În anii 1975-1977, Titus Jucov își perfecționează măiestria de regizor păpușar, fiind la un stagiu în cadrul Teatrului Mare de Păpuși din orașul Sankt Petersburg, aflat sub conducerea vestitului regizor și povestitor V. Sudarușkin. Stagiul l-a încheiat prin montarea cu succes pe scena nominalizat a piesei „Rățușca cea urâtă” de H. Ch. Andersen.

Activează ca actor, prim-regizor și director la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”. Montează spectacolele: „Mica vrăjitoare” de O. Preussler, „Scufița roșie” de E. Șvarț, „Rățușca cea urâtă” de H. Ch. Andersen, „Harap Alb”, „Punguța cu doi bani” de I. Creangă, „Buzduganul fermecat” de L. Deleanu, „Purcelușul Cioc” de M. Turover, „Gelsomino” de G. Rodari, „Drum deschis” de  P. Cărare, „Aventurile lui Căstănel” de Gh. Urschi, „Papagalul Pai” de C. Goldoni ş.a. Titus Jucov a montat spectacole și pe scenele unor teatre din România, Ungaria, Rusia, Ucraina, Franța și Turcia.

Activitatea sa fructuoasă, plină de dăruire a fost menționată cu titlul onorific „Maestru Emerit al Artelor din Republica Moldova (1992), Medalia „Meritul Civic” (1995). În anul 1998 Titus Jucov devine Laureat al Premiului Naţional în domeniul literaturii, artei şi arhitecturii pentru spectacolele realizate în ultimii ani la Teatrul republican de Păpuşi Licurici. Apoi este distins cu Ordinul „Gloria Muncii” (2000), Medalia „Mihai Eminescu” (2005) și cu „Ordinul de Onoare” (2010). În 2011 i s-a conferit titlul „Artist al Poporului”.

S-a stins din viață la 17 noiembrie 2013, la Cahul.

Aprecieri

Cu fiecare spectacol nou Titus Jucov se afirmă ca un regizor-inventator, care e mereu în căutarea unor mijloace expresive. El continuă să dezvolte frumoasele tradiții ale unui din cele mai vechi teatre de păpuși … (Victoria Pasecinic)

Pentru Titus Jucov Harap Alb [în spectacolul omonim] nu-I o simplă păpușă, ce învinge obstacolele apărute în calea spre Împăratul Verde. Păpușa este o generalizare a calităților omenești și mișcarea lui Harap Alb prin spațiul scenic reprezintă nu altceva decât unul din nenumăratele „procedee” de perfecționare a omului, pornit pe calea desăvârșirii lăuntrice supreme.” (Constantin Munteanu)

Împliniri

Titus Jucov a realizat peste 70 de spectacole de păpuşi, dăruind bucurie şi lumină micului spectator prin creaţiile scenice memorabile, precum „Luceafărul”,  „Făt-Frumos din lacrimă”, „Harap Alb”, „Planeta de rouă” şi altele. Iată ce spunea regretatul regizor, supranumit REGELE PĂPUȘILOR, într-un interviu din 2009: „ Binele, odată și odată, va învinge răul. Probabil, așa cum mugurului îi e dat să se desfacă într-o anume zi, iar cireșelor – să se coacă la sfârșit de mai, la fel și acestui popor îi e dat să treacă prin toate greutățile, ca apoi să izbândească… Cred în acest final fericit.”

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s