Profesorul ION DUMENIUC a fost unul din dascălii mei buni, la cursurile căruia mergeam cu plăcere, iar din 1989 i-am admirat perseverența manifestată în lupta pentru limba română și alfabetul latin. A muncit mult alături de prietenul său de nedespărțit, profesorul Nicolae Mătcaș, la implementarea consecventă a regulilor și teoriilor gramaticii române, susținând adevărate lecții demonstrative la TVM. Fondurile Televiziunii Naționale probabil că mai păstrează mostre din acele emisiuni de cultivare a limbii și alfabetizare pe nou, ținând cont de particularitățile grafiei latine vis-à-vis de limba română. Un ucrainean – Ion DUMENIUC – a optat necondiționat pentru adevărul istoric despre identitatea noastră românească.

Ion Dumeniuc a fost primul director general al Departamentului de Stat al Limbilor (31.VIII.1991 – 3.XI.1992), fiind un mare luptător pentru cauza națională a românilor dintre Prut și Nistru, a muncit cu dăruire și a depus un efort maxim pentru ca oamenii simpli să înțeleagă și să accepte schimbările de după 1989 – ani plini de avântul renașterii spirituale și lumina edificatoare de adevăr și dreptate. 

Astăzi se împlinesc treizeci de ani de când, după un atac de cord, profesorul Ion Dumeniuc s-a înălțat la Domnul,  fiind profund mâhnit de trecerea Dincolo a Marilor Artiști Ion și Doina Aldea-Teodoruvici, în urma acelui accident teribil de la Coșereni, județul Ialomița.

După cum ne anunță în comentariul său dl Alexandru Bantoș, actual redactor-șef  al revistei „Limba Română”, Ion Dumeniuc a fost primul redactor-șef al publicației menționate (4.IV.1991- 3.XI.1992) și propune cititorilor articolul „Ion Dumeniuc și limba română”, în care a încercat să evoce figura monumentală a ctitorului publicației noastre.

Inserăm un fragment final: „Se întrebau unii nedumeriți, acum un sfert de secol, de ce ucraineanul Ion Dumeniuc este atât de mult ataşat cauzei noastre naţionale. Am abordat și eu, la rându-mi, într-o discuție particulară acest delicat subiect. Deloc surprins, Ion Dumeniuc a făcut o scurtă pauză, după care mi-a răspuns cu o întrebare: „Oare aş putea să procedez altfel, când soarta a fost și mai este atât de cruntă și nedreaptă cu voi, românii basarabeni?”.

Revista „Limba Română”, care și-a propus din start să lumineze cu „lumină dreaptă” această parte necăjită de românime, a continuat proiectul conceptual al lui Ion Dumeniuc, fondatorul. În pofida tuturor obstacolelor și dificultăților, dar și a dușmanilor de tot soiul, revista a supraviețuit, fiind o tribună spirituală recunoscută și apreciată de cititori. „Limba Română” a pășit în cel de-al doilea sfert de veac de existență cu o identitate, o istorie și o contribuție inconfundabilă în promovarea patrimoniului spiritual național”.

Există oameni care pe parcursul întregii lor vieți ard ca o făclie, revărsând lumină caldă și blândă, aidoma bunului nostru dascăl Ion Dumeniuc, pe care nu-l uităm și nu-l  vom  uita, căci ne-a servit drept model de cumsecădenie, modestie, principialitate, devotament și verticalitate. Un Om-Lumină, amintirea căruia renaște mereu și mereu prin toamnele din care a plecat să se înalțe la Domnul.

Eternă memorie,  florile recunoștinței și ruga noastră pentru odihnă lină, iubite profesor Ion Dumeniuc.

Zina IZBAȘ, jurnalistă, scriitoare

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s