Profesorul ION DUMENIUC a fost unul din dascălii mei buni, la cursurile căruia mergeam cu plăcere, iar din 1989 i-am admirat perseverența manifestată în lupta pentru limba română și alfabetul latin. A muncit mult alături de prietenul său de nedespărțit, profesorul Nicolae Mătcaș, la implementarea consecventă a regulilor și teoriilor gramaticii române, susținând adevărate lecții demonstrative la TVM. Fondurile Televiziunii Naționale probabil că mai păstrează mostre din acele emisiuni de cultivare a limbii și alfabetizare pe nou, ținând cont de particularitățile grafiei latine vis-à-vis de limba română. Un ucrainean – Ion DUMENIUC – a optat necondiționat pentru adevărul istoric despre identitatea noastră românească.
Ion Dumeniuc a fost primul director general al Departamentului de Stat al Limbilor (31.VIII.1991 – 3.XI.1992), fiind un mare luptător pentru cauza națională a românilor dintre Prut și Nistru, a muncit cu dăruire și a depus un efort maxim pentru ca oamenii simpli să înțeleagă și să accepte schimbările de după 1989 – ani plini de avântul renașterii spirituale și lumina edificatoare de adevăr și dreptate.
Astăzi se împlinesc treizeci de ani de când, după un atac de cord, profesorul Ion Dumeniuc s-a înălțat la Domnul, fiind profund mâhnit de trecerea Dincolo a Marilor Artiști Ion și Doina Aldea-Teodoruvici, în urma acelui accident teribil de la Coșereni, județul Ialomița.
După cum ne anunță în comentariul său dl Alexandru Bantoș, actual redactor-șef al revistei „Limba Română”, Ion Dumeniuc a fost primul redactor-șef al publicației menționate (4.IV.1991- 3.XI.1992) și propune cititorilor articolul „Ion Dumeniuc și limba română”, în care a încercat să evoce figura monumentală a ctitorului publicației noastre.
Inserăm un fragment final: „Se întrebau unii nedumeriți, acum un sfert de secol, de ce ucraineanul Ion Dumeniuc este atât de mult ataşat cauzei noastre naţionale. Am abordat și eu, la rându-mi, într-o discuție particulară acest delicat subiect. Deloc surprins, Ion Dumeniuc a făcut o scurtă pauză, după care mi-a răspuns cu o întrebare: „Oare aş putea să procedez altfel, când soarta a fost și mai este atât de cruntă și nedreaptă cu voi, românii basarabeni?”.
Revista „Limba Română”, care și-a propus din start să lumineze cu „lumină dreaptă” această parte necăjită de românime, a continuat proiectul conceptual al lui Ion Dumeniuc, fondatorul. În pofida tuturor obstacolelor și dificultăților, dar și a dușmanilor de tot soiul, revista a supraviețuit, fiind o tribună spirituală recunoscută și apreciată de cititori. „Limba Română” a pășit în cel de-al doilea sfert de veac de existență cu o identitate, o istorie și o contribuție inconfundabilă în promovarea patrimoniului spiritual național”.
Există oameni care pe parcursul întregii lor vieți ard ca o făclie, revărsând lumină caldă și blândă, aidoma bunului nostru dascăl Ion Dumeniuc, pe care nu-l uităm și nu-l vom uita, căci ne-a servit drept model de cumsecădenie, modestie, principialitate, devotament și verticalitate. Un Om-Lumină, amintirea căruia renaște mereu și mereu prin toamnele din care a plecat să se înalțe la Domnul.
Eternă memorie, florile recunoștinței și ruga noastră pentru odihnă lină, iubite profesor Ion Dumeniuc.
Zina IZBAȘ, jurnalistă, scriitoare
Ovidiana 