Citind pe rețele te vizitează inspirația de a  inaugura un colțișor care să insereze date interesante despre personalități care ne-au marcat istoria și literatura. Unul dintre fiii Basarabiei, care a trecut prin toate dramele și calvarurile vieții este Cel despre care vă oferim posibilitatea să aflați în rândurile de mai jos.

Andrei Ciurunga și Robert Cahuleanu sunt pseudonimele literare ale lui Robert Eisenbraun (n. 28 octombrie 1920CahulRomânia Mare, azi în Republica Moldova  – d. 06 august 2004BucureștiRomânia); poet, memorialist, martir în închisorile regimului dictatorial comunist român, deținut politic la Canal.

Tatăl său, Herman Eisenbraun, de etnie germană, care era profesor de limbă germană la liceul „Ion Voievod” din Cahul, a decedat când viitorul poet de abia împlinise patru ani.

Robert Eisenbraun a urmat școala în orașul Cahul, exceptând ultima clasă de liceu, pe care a absolvit-o în Bolgrad.

Debutul literar, confirmat și de Uniunea Scriitorilor din România, a fost data de 24 ianuarie 1932 când, în primul număr al revistei Tinerimea Moldovei, profesorul de limbă română Constantin Radu, care era și directorul liceului „Ion Voievod”, i-a publicat lui Andrei Ciurunga, în vârstă de 11 ani, prima poezie, având ca temă Unirea Principatelor Românești. Atunci a semnat prima dată cu pseudonimul Robert Cahuleanu, pe care l-a adoptat din profundă simțire românească, cum a declarat el mai târziu.

Debutul editorial s-a produs în 1936, cu placheta de versuri Melancolie. Ulterior a început să publice în câteva reviste: Basarabia, Basarabia literară, Raza. În 1944 i-a apărut la Chișinău cartea de poezii Cântece de dor și de război.

După pierderea Basarabiei de către România, odată cu retragerea trupelor române, în 1944 familia Eisenbraun s-a refugiat în România, stabilindu-se la Brăila. Robert a continuat să scrie, publicând în revistele brăilene „Expresul”, „Ancheta” și „Înainte”, sub pseudonimul Robert Cahuleanu.

Deoarece în unul din articolele sale, publicat în Expresul, în noiembrie 1945, îi îndeamna pe români să respingă comunismul, a fost arestat ca unul din „autorii morali” ai manifestației din 8 noiembrie 1945 și a fost eliberat după 29 de zile de arest.

În 1946, a fost „rugat”, de către județeana de partid, să-și schimbe numele „Robert Cahuleanu”, deoarece orașul Cahul nu mai aparținea României și, deci, nu mai era un nume adecvat unui ziarist român. Prin urmare, și-a schimbat numele în Andrei Ciurunga, pe care l-a păstrat în continuare, deși după 1954 a mai semnat și cu pseudonimele Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru.

În 1947, cu ajutorul unui zețar cunoscut și, fără știrea cenzurii, a tipărit o plachetă de versuri puternic colorată anticomunist, intitulată: „Poeme de dincoace”. A fost denunțat de un cunoscut dar nu a putut fi arestat deoarece volumul „corp delict“ fusese distrus, la timp, de mama sa.

În 1949 s-a mutat la București, unde s-a angajat la revista Flacăra și a mai colaborat cu publicațiile: ContemporanulViața RomâneascăAteneuRamuriTribunaVatraViața militarăUrzicaRebus.

Un document strict confidențial al DPA din 1949 semnala acțiunile unei „grupări dușmănoase” a tinerilor scriitori.

A fost arestat la 2 februarie 1950, în urma altui denunț al unui coleg, și a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru „crima de uneltire împotriva păcii”, pentru volumul „Cântece de dor și război”.

După ce a trecut prin închisorile Uranus, Galați și Jilava, a fost trimis în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră,  unde s-a împrietenii cu scriitorii George IvașcuIsac PeltzNicolae DavidescuȘtefan Ionescu și Horia Nițulescu. Ca să nu uite poeziile compuse mintal în închisoare, Robert inventase o formă fixă de poezie, decastihul, cu numai două rime; ajungea să-și amintească un singur vers pentru a reconstitui întregul. Așa se face că își cususe pe pânză, în căptușeala unui pieptar, primul vers – versul-cheie – al câtorva sute de decastihuri, din care, peste ani, a publicat un volum, sub pseudonimul Andrei Ciurunga.

A fost eliberat la 13 mai 1954, după ce mai efectuase încă 100 de zile supliment față de cei 4 ani de condamnare oficială. Întors în București, ca fost deținut politic nu i s-a permis să se angajeze decât ca om de serviciu, portar, magazioner de șantier și abia după un timp, contabil și pedagog pentru elevii de liceu. Deși avea interdicție de a publica, a reușit totuși să publice câte ceva în revistele Rebus și Urzica, folosind pseudonime precum Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru etc.

În anul 1958 autoritățile au reușit să stabilească legătura între versurile care circulau printre condamnații de la Canal și autorul acestora, Andrei Ciurunga. La 28 noiembrie 1958 a fost arestat din nou și a primit o condamnare de 18 ani de muncă silnică, pentru că a lăsat să circule poemele concepute la Canal. A executat pedeapsa în Balta Brăilei și la Gherla.  În această perioadă a legat prietenii cu scriitorii Alexandru IvasiucIon OmescuConstantin Florin PavloviciAlexandru Mihalcea, istoricul Alexandru Zub și cu Mihai Rădulescu. A fost eliberat odată cu toți deținuții politici, în iulie 1964.

Abia în 1967 Andrei Ciurunga a fost reprimit în Uniunea Scriitorilor și a început să-și publice opera, atât cât i-a permis cenzura.

A suferit mult în viață, dar a rezistat eroic, manifestându-și preocuparea pentru adevăr și dreptate, visând la o societate  de oameni liberi, cu opinii și convingeri progresiste.

(repere de bază: Moldovenii; Wikipedia; pagina POEȚII NOȘTRI)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s