Dacă răsfoim calendarul acestei zile, trecând prin secole și ani, aflăm că la această data s-a născut autorul capodoperei musicale „Rapsodia Română”, în care a reflectat caracterul și particularitățile spiritului românesc authentic. Este vorba de inegalabilul muzician George Enescu (n. 19 august 1881, în LiveniManoleasaBotoșaniRomânia – d. 4 mai 1955, la ParisFranța). George Enescu este o personalitate de rang superior pe scara valorilor, compozitorviolonistpedagogpianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician al neamului românesc. În cinstea căruia anual, e organizat un festival de durată, care îi poartă numele.

A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella.

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, pe care îl absolvește cu medalia de argint, apoi își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (19011902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier.

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938).

Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian FerrasIvry GitlisArthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.

Lângă Universitatea Națională de Muzică București se înalță pentru eternitate Statuia lui George Enescu. Patron spiritual, care îi animează și inspiră pe viitorii muzicieni spre a-și desăvârși talentele prin studio intens și implicare artistică majoră. Sculptor Boris Caragea, 1961.

O statuie a lui George Enescu, sculptată de Ion Jalea, a fost instalată în 1971 pe peluza din fața Operei Naționale București.

În anul 1932 marele compositor devine membru titular al Academiei Române.

O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru. S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.

Colecția bibliotecii „Ovidius” deține mai multe lucrări despre distinsul musician, cum ar fi: „Acasă la Enescu”, autor – Teodor Balan, Editura Sport-Turism, București, 1977; monografia „George Enescu” de George Bălan, editura muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1962; „George Enescu” – viața în imagini”, autor Andrei Tudor, aceeași editură, 1959, 1961; „Povestiri despre George Enescu” de Ionel Hristea, donație din partea Bibliotecii Județene din Constanța; „Destăinuiri despre George Enescu” de Ilie Kogălniceanu, editura Minerva, București, 1996 și multe altele.

Vă invităm la biblioteca noastră să le răsfoiți, să le citiți, să aflați despre o viață tumultuoasă de ARTIST în toată puterea cuvântului.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s