06.06.2022

Astăzi e o zi mare! Împreună cu 19 temerari, am trăit experiența primei noastre călătorii din cadrul programului „Provocarea verii”.

Fascinați de ideea de călătorie, aventurierii au acceptat provocările șoarecelui de bibliotecă cu tendințe intelectualiste:

– să completeze Chestionarul de Cititor de cursă lungă, permisul de intrare în peștera Înțeleptului lumii;

– să justifice importanța drepturilor Cititorului imaginate de scriitorul francez Daniel Pennac în „Drepturile imprescriptibile ale cititorului” ( eseul „Ca un roman”);

– să realizeze harta semantică a noțiunii de bibliotecă;

– să realizeze „Puzzle-ul personajelor”, cu numele unor personaje îndrăgite din literatură;

– să descopere și să pătrundă în universul ideatic al poeziei „În bibliotecă”, de Ana Blandiana;

– să creeze un evantai poetic, în grupuri de albine;

– să învețe prin jocuri (Dixit, BrainBox);

– să creeze portretul bibliotecii de vis…

Participanți au făcut față provocărilor cu brio, conștientizând că „într-o bibliotecă niciodată nu te simți singur”.

Provocare pentru participanți „Scrie despre biblioteca mea de vis”:

„Evadare din Biblioteca mea de vis”, în viziunea S.D.

Salutare, comunitate iubitoare de cărți!

Te invit să-mi accepți provocarea! Dacă ești și tu pasionat de aventuri, ghicitori, mesaje codificate și jocuri de logică, ești binevenit la biblioteca „Ovidius” pentru a participa la Programul estival „Provocarea verii”. Vei putea descoperi tainele Înțeleptului Lumii, vei avea ocazia să trăiești o experiență de neuitat alături de jucătorii de elită ( Selly Jones, Hercule Poirot, Clary Morgenstern, Nancy Drew, Miss Marple și Sherlock Holmes) ce te vor îndruma pe calea cea dreaptă. Pentru decodificarea unor indicii, vei putea folosi tehnicile acestor maeștri ai logicii și vei obține succesul garantat.

Dacă dorești să ai parte de mai multă adrenalină, te sfătuiesc să-ți activezi Mașina Timpului și să vizitezi Biblioteca „Ovidius” din viitor, unde vei putea participa la Programul „Evadare din Biblioteca „Ovidius”. Acolo îți vei putea folosi aptitudinile la maximum. Și nu uita că doar cei mai ingenioși copii vor putea găsi cheia spre ieșire…

07.06.2022

ReDescoperim biblioteca în cadrul programului estival „Provocarea verii”, ediția a IV-a, ziua a II-a

O mega atracție a Chișinăului o constituie Parcul Valea Morilor cu a sa statuie miniaturală din bronz, Micul Prinț. Astăzi, împreună cu 20 de curioși, am pornit în căutarea faimosului personaj-monument, creat de ilustratorul și designerul Igor Udușlivîi. Prințul ne aștepta pe cea de-a 23 bilă dinspre pod.

Ai noștri călători, după ce au cunoscut mica capodoperă, au fost invitati să-și testeze limita imaginației și să rezolve cerințele formulate în baza aventurii Micului Prinț. Atractivitatea exercițiilor, realizate sub formă de jocuri, s-au transformat în adevărate provocări, pe care copiii le-au acceptat cu interes.

Provocări de bibliotecă:

1. „O călătorie pe asteroidul B 612” (Lectură „Micul Prinț), „O furnică în bibliotecă”, Vasile Romanciuc;

2. Acrostih – Antoine (atelier de creație);

3. Asteroidul B 612 din materiale reciclabile (atelier de creație);

4. Portretul prietenului meu (atelier de scriere creativă);

5. Atelier de bandă desenată (Micul Prinț în deșert (pe care îl veți putea admira mai târziu, pe pagina noastră de Facebook)).

Le mulțumim călătorilor noștri, alături de ei descoperim altfel lumea și creăm amintiri de neuitat! În mod deosebit, le mulțumim Voluntarilor, pentru entuziasmul și creativitatea de care dau dovadă.

08.06.2022

Programul estival „Provocarea verii 2022″, cu genericul „ReDescoperim biblioteca”, ediția a IV-a, ziua a III- a.

Azi, împreună cu 19 zâmbărici, am dat o fugă la Complexul Memorial Eternitate. Ajunși acolo,

– am creat prin joc „Povestea pe mai multe voci sau Coșulețul bunicii”, călăuziți de firul Ariadnei,

– apoi am format 4 grupuri de albine, iar căpitanii desemnați ai fiecărui stup au citit cu voce tare secvențele propuse din „Care-i faza cu cititul”, de M. Cărtărescu și câte o secvență din povestirea „Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupery.

– Ideile fragmentelor au fost reprezentate de către participanți prin tehnica Jurnalul Dublu și prin intermediul reprezentării grafice.

– Toate aceste produse și-au găsit locul într-un LapBook, cu genericul

„Cărţile sunt fluturi cu care zburăm prin propria noastră minte, sub bolta uriaşă a ţestei noastre. Niciun aparat de zbor nu te-a dus atât de departe.”

Astfel, cititorii au participat la o altfel de lecție, cu abordare STEAM.

09.06.2022

Programul estival „Provocarea verii 2022”, ziua a IV-a

Provocări pentru cei 22 de participanți:

– Ce reprezintă catalogul electronic al bibliotecii?;

– Lecturi din „Colocviul cărților”, de George Călinescu,

– Crearea unei situații de comunicare dialogată, în care două cărți din biblioteca publică să-și vorbească (proiect de grup);

– Literatura, pasiunea mea (proiect de grup);

– Laboratorul scriitorului (proiect de grup);

– Cititorul din peșteră (proiect de grup);

– Bandă desenată „Tabăra Provocarea verii”, realizată de Evelina Medvedi.

10.06.2022

Programul estival „Provocarea verii 2022 – ReDescoperim biblioteca”, ziua a V-a.

Provocările de vineri pentru 16 participanți:

– Participă la o altfel de lecție! (Copiii au elaborat o listă bibliografică (pentru un prieten);

– Dezvoltă un produs electronic! (Copiii au creat o bandă desenată „Dialogul cărților” și un rebus „Cartea – obiect cultural”);

– Scrie despre biblioteca ta de vis! (în 145 de semne);

– Hai să citim! (Turnirul lecturii);

– La cireșe! (Provocare dulce, oferita de Direcția Cultură/ Primăria municipiului Chișinău).

13.06.2022

Programul estival „Provocarea verii”, ediția a IV-a, ziua a VI-a

Provocările de luni, pentru 18 participanți:

Vizitează biblioteca din sectorul tău!

– Excursie la Muzeul Cărții, Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Curioșii au avut parte de o incursiune în raritățile bibliofile, de un atelier de scriere cuneiformă și de posibilitatea de a scrie mesaje cu pene de gâscă…;

– Hai să citim/Turnirul lecturii;

– Hai să ne jucăm! Jocuri de societate din colecția bibliotecii;

-Fii bibliotecar timp de o oră! Voluntarii bibliotecii în rol de bibliotecar.

Mari mulțumiri colaboratorilor de la Muzeul Cărții din cadrul Secției Carte Veche și Rară, BNRM, doamnelor Tatiana Culinscaia și Tatiana Grușco, pentru turul cultural și primirea caldă.

14.06.2022

„Când Guguță s-a așezat la casa lui, s-a lăsat și de pozne?”, se întreabă Daniel, participant la programul estival „Provocarea verii”, în scrisoarea adresată celui mai îndrăgit scriitor pentru copii, Spiridon Vangheli.

Așa a început aventura de azi, cu multe mesaje formulate creatorului personajului legendar Guguță, văzut de copii ca fiind unul : inimos, curajos, amuzant, isteț, „știe să facă echipă bună cu mama sa (cu referință la povestirea „Guguță o învață pe mama să meargă pe bicicletă”), ingenios, deștept, profund… Toate aceste trăsături ale personajui magic s-au regăsit în prețioasele diamante, cu formă fixă (de ex.: Guguță/ ochios, chipeș/ se joacă, învață, gândește/ El ajută tot satul Trei Iezi/ Creatorul), realizate de ingenioși (Provocarea: Scrie o poezie!). Într-un produs electronic „Bandă desenată”, îi veți regăsi, dragi urmăritori, pe Radu și bunica sa, alte personaje din opera „Băiatul din Coliba albastră” (îl veți putea admira mai târziu pe pagina noastră de Facebook), iar creativitatea participanților s-a dezlănțuit în elaborarea Lapbook-ului (proiect de grup), dedicat vieții și operei Tatălu lui Guguță. Nu a lipsit din program nici provocarea „Vânătoarea de comori literare”, de data aceasta în baza operei „Noile isprăvi ale lui Guguță”.

Toate aceste mici diamante, dar foarte valoroase, debordează de gânduri nobile, adresate celui mai iubit dintre pământeni, astăzi, la ceas aniversar.

15.06.2022

Astăzi, împreună cu 27 de temerari ovidieni, am făcut o vizită la Biblioteca Publică de Drept, o mică bijuterie din centrul capitalei, „un labirint desprins parcă din „Biblioteca Domnului Lemoncello” (spuneau unele voci de copiluți). În acest spațiu elegant, participanții la programul estival „Provocarea verii”, ghidați de doamnele Elena Zavtoni, Directorul filialei și Stela Goreaci, colaborator, au explorat universul științei juridice, au redescoperit cele mai importante instituții juridice din municipiu, au răsfoit și analizat documentul „Constituția pe înțelesul copiilor”, aflând care sunt drepturile și îndatoririle lor. De asemenea, doamna Stela Goreaci, le-a prezentat fondul de carte al bibliotecii, care cuprinde circa 20.000 de exemplare și reprezintă unul dintre cele mai actuale și unice în Republica Moldova colecții a subdomeniilor juridice, precum și a genurilor de documente (acte normative, monografii). La final, copiii, repartizați în echipe, au elaborat postere, cu genericul „Drepturile copiilor”.

Vă mulțumim, dragilor, că ați ales să petreceți ziua alături de noi, slujitorii cărților!

16.06.2022

Programul estival „Provocarea verii”, ediția a IV-a, ziua a IX-a

Provocările zilei pentru 24 de participanți:

„Descoperă cărțile bibliotecii și oamenii cărților!” – întâlnire cu poetul Arcadie Suceveanu;

„Fii micul bibliotecar!” – crearea unui semn de carte (al cărții preferate) și prezentarea acesteia;

„Dezvoltă un produs electronic!” – crearea benzilor desenate în Canva: „La bibliotecă” și „Drepturile copiilor” (cu referință la proiectul realizat ieri de către participanți la Biblioteca Publică de Drept);

„Hai să citim!/ Turnirul lecturii;

„Hai să ne jucăm! – jocuri de societate: Escape Room, BrainBox.

17.06.2022

La final de săptămână, ovidienii s-au aflat în vizită la biblioteca „Onisifor Ghibu”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, prima bibliotecă de carte românească din Chișinău.

Colaboratorul bibliotecii, Mircea Cechina, i-a însoțit pe tineri printre rafturile din Sala cu Marmură Albă și Sala Nuciferă, oferindu-le numeroase informații referitoare la publicațiile destinate cititorilor și modalitățile prin care acestea pot fi împrumutate acasă. Biblioteca dispune de o colecție formată exclusiv din carte românească (transmisă de Biblioteca Metropolitană București), care mereu se completează cu ediții noi, în majoritate enciclopedice.

De asemenea, copiii au aflat despre serviciile tradiționale pe care le prestează biblioteca, dar și despre organizarea numeroaselor activități, conferințe, simpozioane, mese rotunde, ateliere profesionale și de dezbateri, de creație, concursuri, întâlniri și dialoguri cu personalități literare, politice, culturale, științifice, expoziții de carte, dar și de pictură, fotografii….

Încântați de întreaga experiență în lumea cărților, cei mici au spus că vor reveni cu plăcere la biblioteca din centrul capitalei, în calitate de cititori.

Alte provocări propuse pentru cei 23 de participanți:

„Descoperă biblioteca ta!” – „Cine a fost Publius Ovidius Naso?”, o poveste despre viața și activitatea poetului latin, relegat la Tomis, creată și adaptată de către colaboratorii bibliotecii;

„Fii bibliotecar pentru o oră” (astăzi 15 minute) – câțiva participanți au fost informați despre metoda de sortare a cărților;

„Hai să ne jucăm” – jocurile din colecția bibliotecii: Ligretto, Dixit, BrainBox;

Provocare dulce din partea Direcției Cultură/ Primăria Municipiului Chișinău.

La final, copiiilor li s-au înmânat certificate de participare.

P.S. Mari mulțumiri colaboratorilor bibliotecii „Onisifor Ghibu”, pentru ospitalitate, Direcției Cultură, pentru delicii, și nu în ultimul rând participanților și părinților, pentru încrederea pe care ne-o oferă în fiecare zi. Înseamnă mult pentru noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s