La 23 martie 1881 s-a născut la Neuilly-sur-Seine, Roger Martin du Gard, prozator, dramaturg francez, autorul romanului-fluviu Les Thibault” („Familia Thibault”).

Roger Martin du Gard se revendică din marea tradiție a prozei realiste a secolului al XIX-lea, fiind totodată un scriitor modern prin tehnicile la care recurge, de la monologul interior ca procedeu de analiză psihologică, la colaj, inserarea în ficțiune a documentelor autentice, a unor note, articole de presă și până la imaginea de tip cinematografic menită a conferi un plus de veridicitate. Amploarea construcției, structura solidă a edificiului narativ din „Les Thibault” rămân neegalate în literatura veacului trecut. Motivația juriului Premiului Nobel, care îi acorda distincția în 1937, era formulată astfel: „pentru vigoarea artistică și adevărul cu care a înfățișat atât conflictele umane cât și anumite aspecte fundamentale ale vieții contemporane, în ciclul romanesc „Les Thibault”.”

Roger Martin du Gard descinde în bună măsură din Tolstoi prin capacitatea de pătrundere în profunzimea sufletului omenesc și de a-i sesiza contradicțiile. Biografii spun că elevul Liceului Condorcet, care provenea dintr-o familie de avocați și magistrați, și-a descoperit vocația de scriitor citind Război și pace” de Tolstoi. După studii de litere, fără a obţine licența, se înscrie la Școala de arhivistică și obţine diploma de arhivist paleograf.

Formația științifică va influența literatura lui Roger Martin du Gard, care dovedește aplicație pentru studiul obiectiv al aspectelor sociale, aflându-se mereu la granița dintre ficțiune și realitatea documentară, într-un stil sobru, fără efuziuni sentimentale, de remarcabil echilibru, cu o grijă pentru detalii specifică cercetătorului. Primul său roman, Devenir” (Să te realizezi”, 1906) era mai mult decât promițător. Cu Jean Barois” (1913), se afirmă deja un scriitor redutabil în linia realismului și a naturalismului secolului al XIX-lea. La apariția romanului, André Gide exclama: ”Cel ce a scris așa ceva poate să nu fie un artist, dar este un om puternic!”. Subiectul este inspirat din afacerea Dreyfus, care zguduise Franța în pragul secolului XX. Prin evocarea destinului unui om de știință, scriitorul pune în discuție antagonismul dintre religie și știință, temă de dezbatere curentă în epocă, având serioase implicații în viața individuală și colectivă. Roger Martin du Gard devine un apropiat al lui André Gide și Jacques Copeau, cu ultimul colaborând la realizarea pieselor de teatru Le Testament du père Leleu” (Testamentul lui Moş Leleu”, jucată în premieră în 1914, la Teatrul Vieux-Colombier și publicată în 1920) și „La Gonfle” (Pompa”, 1928). Père Leleu” va fi folosită de libretistul Giovacchino Forzano, care dezvoltă un subiect din Divina Comedie” de Dante în libretul operei Gianni Schicchi” de Puccini (1918), întrebuințând sugestii ale farsei țărănești în dialect a lui Martin du Gard.

Relația cu André Gide se materializează într-un amplu epistolar în care sunt dezbătute probleme referitoare la poetica romanului, funcția literaturii, profesiunea de scriitor, din care vor rezulta două volume, Note despre André Gide” (1951). După Primul Război Mondial, la care participă în cadrul unui detașament de transport auto, începe amplul ciclu romanesc „Les Thibault”, alcătuit din opt romane: „Le Cahier gris” (”Caietul cenușiu”, 1922), Le Pénitencier („Penitenciarul”, 1922), „La Belle Saison” (Frumosul anotimp, 1923), „La Consultation („Consultația”, 1928), „La Sorellina” (1928), ”La Mort du père” (”Moartea tatălui”, 1929), ”L’Été 1914” (”Vara lui 1914”, 1936), ”L’Épilogue” (”Epilog”, 1940). Dramă romanescă a doi frați, Jacques și Antoine Thibault, Les Thibault” dezvăluie, într-un spirit critic necruțător, problematica familiei burgheze în contextul evenimentelor determinate de pregătirea și declanșarea Primului Război Mondial.” (Silvia Pandelescu).

Tema vieții și a morții, determinismul social, responsabilitatea individuală și colectivă, studiul comportamental și psihologic al personajelor-pereche – unul animat de un puternic spirit de independență, revoltat, celălalt, echilibrat, ușor mai conformist, supus ordinii sociale – o anume imparțialitate în tratarea acestora, dar și știința de a pune în pagină puternice conflicte interioare sunt particularitățile care au impus acest roman-fluviu printre capodoperele literaturii veacului al XX-lea.

Câteva reflecții din opera sa: „Poți face întotdeauna mai mult decât ai crezut”; „Cultivă-ți voința. Dacă ești în stare să urci, nimic nu-ți va fi cu neputință”; „Un obstacol e o nouă problemă. Nu există obstacol care, oricât de puțină voință ai avea, să nu se preschimbe într-o trambulină, într-un prilej de a te înălța din nou”; „Legea morală nu e decât un întreg de conveniențe sociale și, prin natura sa, acest întreg e provizoriu, deoarece trebuie să evolueze odată cu societatea, dacă vrea să-și păstreze valoarea practică”; „Pe cei tari, nesiguranța îi înăbușă. Adevăratul curaj nu înseamnă să aștepți în liniște evenimentele, ci dimpotrivă, să alergi înaintea lor, ca să le cunoști cu o clipă mai devreme și să le primești.”

În 1955, seria de „Opere complete”, publicate în colecția ”Pléiade”, este prefațată de Albert Camus.

Roger Martin du Gard a murit în 22 august 1958, la Sérigny. Dorise ca pe piatra de mormânt să-i fie scris: „Sum qui eris” (”Eu sunt ce vei fi tu”), ca o speranță că, proiectate în viitor, lucrările sale literare cuprind o problematică și valori care depășesc epoca sa. Este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cimiez din suburbia cu acelaşi nume a orașului Nice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s