Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste!

Și dacă în primul deceniu al secolului XX, abia am auzit de apariția radioului, iar peste aproape trei decenii, chișinăuienii se bucurau de primul post de radio, Radio Basarabia, fiind „de două ori mai puternic decât cel din București sau cel din Tiraspol”, după cum nota „Gazeta Basarabiei” în iulie 1939.

Astăzi, conștientizăm că suntem cei mai norocoși radioascultători, dispunem de varii frecvențe radio, pe care le putem audia indiferent de timp, zi/noapte, ceea ce nu era posibil pentru buneii, străbuneii noștri, care de la inaugurarea Radioului la 8 octombrie 1939 de către Societatea Română de Radiodifuziune, puteau să se bucure de un program redus la 2 ore, între 21:00 și 23:00.

Timpul, a fost cu adevărat decesiv pentru radio, din ambele unghiuri, unul – cu referire la Ocupația sovietică a Basarabiei din iunie 1940, care a însemnat închiderea postului Radio Basarabia și celălalt, datorat ambiției de a progresa și a dispune astăzi de o Instituţie Publică Naţională a Audiovizualului „Teleradio-Moldova”(1 august 2004), care îşi află începutul între 1940-1941, când serviciile radio erau parte componentă a Comitetului pentru radioficaţie şi radiodifuziune pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al RSSM.

Suntem generațiile care ne-am născut cu această tehnică în casele noastre, fiind cei care utilizăm și deținem un radio digital și uneori e greu de imaginat pașii pe care i-a urmat Radioul în dezvoltarea fulminantă pe care o cunoaștem în momentul de față.

13 februarie este o dată semnificativă pentru apăratul care a ajuns să posede forme și mărimi diverse, dar care a rămas cu același nume, Radio, ca și acel creat de fizicianul croat din America, Nikola Tesla.

Deja de un deceniu, marcăm la această dată, Ziua Mondială a Radioului, care a fost Proclamată în 2011 de către statele membre ale UNESCO şi adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în 2012 ca zi internaţională.

În această zi, mai mult ca oricând, biblioteca „Ovidius”, își exprimă cu gratitudine cuvintele de respect și mulțumire pentru o colaborare fructuoasă și consecventă cu Radio Moldova încă de la înființare, din aprilie 1994. Am interacționat prin diverse forme: conferințe, mese rotunde, lecții publice, concursuri la nivel republican, teatru la microfon, spectacole, interviuri, reportaje în direct de la evenimente etc.

Dragă Radio Moldova, să rămâi și de azi încolo cel mai accesat mijloc de informare, să ai parte de radioascultători pe potriva programelor de mare varietate, ambiția, abilitatea și perseverența  să-ți fie ghid în toate acțiunile de modelare și reprezentare a vocilor, de selectare a conținutului pentru diversitatea publicului.

Cooperarea statornică și durabilă întru binele cultural al comunității e un semn  de continuitate și bucurie, căci doar datorită Ție evenimentele noastre ajung în casele și sufletele oamenilor, de acolo încolțește sămânța culturii.

Bine a zis, jurnalistul, prezentator Radio, și nu în ultimul rând, cititorul și prietenul fidel al bibliotecii, doamna Zina Izbaș: „Radio înseamnă, în primul rând, colegi sinceri și adevărați profesioniști. Radio Moldova, înseamnă 90 de ani de vâltoare a vieții și trăiri irepetabile, ascultători fideli și receptivi.”

Noi vom zice: Rămâi, Radio Moldova, al Meu, al Tău și al Tuturor! La Mulți Ani, voi știți să puneți valoare în oameni, cultură și lucruri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s