„Busuioc la naştere,

Busuioc la moarte,

Floare de tristeţe,

Floare de noroc…

Viaţa noastră, toată,

Doamne, cum încape

Între două fire

Mici de busuioc!”

Versurile lui Vasile Romanciuc, devenit cântec și intonat de la mic la mare, au marcat în gânduri un alt aspect, o altă conotație a cuvântului de bază, de la substantiv comun la unul propriu.

Așa ne-am amintit de maestrul cuvântului scris, Aureliu Busuioc, care pare a-și fi ales:

Brumărel la naștere,

Brumărel la moarte,

Gânduri tricolore

Pentru zi și noapte…

Doamne, cum se poate,

Rânduri mari de Busuioc

Să încapă toate, toate

Într-un singur brumărel,

Busuioc, Aur (și) El… (26.10.1928 – 08.10.2012)

La împlinirea a 92 de ani din ziua nașterii lui Aureliu Busuioc, biblioteca „Ovidius” și-a propus să dea toamnei glas, intervievând cei mai avizi cititori și oameni de știință pentru a menține vie amintirea scriitorului, nu doar prin expoziții și recomandări de carte etc.

Mulțumim pentru receptivitate la invitația-interviu, doamnei Natalia Străjescu, doctor în ştiinţe filologice , conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Tiraspol.

Un interviu cu glas de toamnă stă la dispoziția Dumneavoastră, dragi cititori!

1. Care ar fi cuvântul sau sintagma potrivită pentru a-l caracteriza pe Aureliu Busuioc? De ce?

Atunci când spun numele lui A. Busuioc, imediat gândul mi se duce la titlul primului său roman, Singur în fața dragostei. Cred că e sintagma cea mai potrivită pentru acest scriitor, căci identitatea sa literară începe să se profileze în spațiul dintre dintre Nistru şi Prut odată cu apariţia acestei scriituri, în 1966. Este opera care schimbă cursul literaturii noastre basarabene, dându-i un nou suflu, o nouă culoare artistică și, totodată, o resurecție a esteticului.

2. Ce ar însemna limba și literatura română fără operele lui Aureliu Busuioc?

Creația lui A. Busuioc este cunoscută de picii de la grădiniță prin volumele Marele Rățoi Max, Când bunicul era nepot, Aventurile lui Nătăfleață, Cizmele cocostârcului,  glasu-i de copil fiind mult prea răsunător. O spune însuși autorul: „Da, am rămas copil. Cred că în fiecare scriitor trebuie să trăiască un copil. Cartea nu este un pedagog sau, dacă vreți, este un pedagog «invers»”. Prin aceste lucrări, A. Busuioc își dă în vileag predilecția sa pentru lumea paradisiacă a copilăriei şi se disting printr-o cunoaştere profundă a psihologiei copilului.

Apoi adolescenții îl descoperă prin romanul Singur în fața dragostei, un roman care, deși are un timp în urmă, este actual și incită la lectură. Astfel, opera lui Aureliu Busuioc susţine proba modernităţii nu numai prin poeticitate şi narativitate, ci pentru că vine din miezul problemelor și realităților societăţii. Cărţile sale au un vădit caracter educativ, filosofico-poetic, cu meditaţii asupra condiţiei umane, asupra sensului vieţii şi istoriei. Aureliu Busuioc a impus în literatura noastră un scris elevat, cultivat, al limbii române pure și fluente. Iar astăzi nu putem face abstracție de opera lui în circuitul literaturii române contemporane.

3. Care e rolul lui Aureliu Busuioc în viața academică?

Aici aș aduce ca argument ideea lui Alex Ștefănescu, care spune următoarele despre personalitatea lui Aureliu Busuioc: „Nu este patriarhal, ci monden, nu este patetic, ci ironic. Înalt şi masiv, cu părul negru uşor cârlionţat, cu sprâncene groase, desenate decis, cu un cap de împărat roman, aduce aminte de Toma Caragiu. Are, ca şi el, o voce melodios-bărbătească şi domină, prin inteligenţa sa efervescentă şi umorul demistificator, pe cei aflaţi în jurul lui. Devine imediat, în orice grup s-ar afla, «masculul dominant». Chiar şi acum, la vârsta de 80 de ani, sprijinit demn în baston, le face să roşească pe domnişoarele pe care le priveşte pătrunzător. În scris are eleganţă şi o autoritate firească. Dacă se joacă, o face ca un aristocrat, nu ca un clovn.”

Inegalabila sa creație poartă însemnele personalității sale universale: o vastă cultură literară, neordinară, elegantă, elevată, reflexivă, lirică și sigură pe sine.

4. În opinia dvs., prin ce se deosebește Aureliu Busuioc – poetul de Aureliu Busuioc – prozatorul? Care e preferatul?

A. Busuioc este unic atât ca poet, cât și ca prozator. În literatură s-a impus ca poet, semnând versuri pentru copii și maturi de o profunzime aparte, țesute cu umor fin și bonom, cu meditații asupra existenței umane. Critica literară îi urmăreşte evoluţia scriitoricească pe segmentul romanesc, punând la dispoziția publicului studii de o complexitate evidentă.

Eu îl prefer pe Aureliu Busuioc-prozatorul. A intrat în lumea romanescă în 1966, cu romanul Singur în fața dragostei, fiind clasat în categoria romanelor de dragoste și dând o nouă suflare prozei din Basarabia. Și astăzi subiectul acestei opere trezește emoții și stări incerte, punând cititorul în situația de a găsi răspuns la eterna întrebare: Știm cu adevărat ce este dragostea?

În proză el este altul: reflexiv, sincer, instruit, inspirat, (post)modern, inteligent, neînfricat, ironic. Aureliu Busuioc este un romancier preocupat de problemele grave ale existenţei umane, este creatorul unor personaje unice în literatura noastră, care se fac memorabile: Radu Negrescu, Viorica Vrabie, Ricky și Alexandru Stanca, Mihai Olteanu, veteranul KGB Verdikurov, Lența Velcev și Werner Storch, câinele gânditor – Enrigue etc.

Aureliu Busuioc este un adevărat artist al cuvântului. Arta lui se proiectează în toate genurile culturale, de la poezie la roman, de la piesă de teatru la pamflet sau eseu. E simbolul intelectual al unei epoci. Prin personajele create de el, ne oferă modele umane de verticalitate morală, care au rezistat provocărilor vremii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s