Frédéric Mistral (n. 8 septembrie 1830 MaillaneBouches-du-Rhône – d. 25 martie1914 Maillane) poet francez de limbă provensală, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1904.

A fost întemeietor al mișcării felibrilor, care viza independența culturală a Provenței, reînvierea și promovarea limbii, literaturii și tradițiilor provensale, după modelul unui clasicism meridional.

Motivația Juriului Nobel

ca o recunoaștere a originalității lui pline de prospețime și a inspirației adevărate a creației lui poetice, care reflectă fidel priveliștile țării sale și sufletul autentic al poporului său, și, de asemenea, ca o recunoaștere a activității lui semnificative ca filolog provensal

Joseph – Étienne Frédéric Mistral s-a născut la 8 septembrie 1830, în satul Maillane din departamentul Bouches-du-Rhone din sudul Franței. Tatăl său este proprietar al Mas-ului du Juge, unde poetul va locui până la moartea acestuia (1885). Face studii la școala rurală de la Saint-Michel-de-Frigolet, apoi la Pensionatul Dupuy și la Colegiul Regal din Avignon. Prima sa încercare poetică (încurajată de Joseph Roumanille, „repetitor” la Colegiul din Avignon și unul dintre cei mai apropiați colaboratori și prieteni ai scriitorului) este traducerea unui psalm (1846). După ce își trece bacalaureatul la Nîmes (1847), compune într-o primă formă poemul în patru cânturi Li Meissoun (Secerișul), imitație a Georgicelor lui Virgiliu (1848). În același an este trimis la Aix-en-Provence spre a-și lua licența în drept și publică singura poezie pe care a scris-o în limba franceză, o Odă închinată Republicii. Saint René Taillandier alcătuiește și publică o antologie a poeziei occitane. Li Prouvencalo (Provensalii) care se deschide și se închide cu două poeme de Mistral (1851). În 1854, Mistral, împreună cu alți scriitori de limbă provensală (felibri), înființează societatea literară Le Félibrige.

Opera

  • Li Meissoun (Secerișul), scris în 1848, publicat în 1927
  • Mirèio1859
  • Calendau1867
  • Lis Isclo d’Or (Insulele de Aur), 1875
  • Lou Tresor dóu Felibrige (Tezaurul Felibrilor),1878 – 1886
  • Nerto1886
  • La Rèino Jano (Regina Jano), 1890
  • Lou Pouèmo dóu Rose (Poemul Ronului), 1897
  • Memori e Raconte (Memorii și povestiri), 1906
  • Discours e Dicho (Discursuri și povestiri), 1906
  • La Genèsi (Geneza), 1910
  • Lis Oulivado(Câmpurile cu măslini), 1912
  • Proso d’Armana (Proza de Almanah), 1926
  • Nouvello Proso d’Armana (O nouă proză de Almanah), 1927
  • Darriero Proso d’Armana (Ultima proză de Almanah), 1930
  • Escourregudo per l’Itali (Excursie în Italia), 1930
  • Mi Rapugo (Spice adunate, inedit).

Pe data de 25 martie 1915 Frédéric Mistral se stinge din viață. Conform cărții “Al șaselea simț al animalelor” de Philippe de Wailly, câinele lui Frédéric Mistral i-a rămas fidel și după decesul acestuia prin faptul că a rămas pe mormântul stăpânului și a refuzat să se mai hrănească.

Clasic prin structură și vocație, Mistral își face prieteni statornici printre literații și intelectualii români, îndeosebi pe „veselul” Alecsandri, „veșnic tânăr și ferice” (cum îl numea Eminescu), care îi dedică un poem celebru, scris probabil cu prilejul vizitei poetului, la 12 mai 1882, la Maillane, la reședința poetului francez.

Poetului Mistral

Doi Mistrali în lume sunt.

Unul cîntă

Și încântă

Ca o harpă dulce-n vânt.

Altul muge

Și destruge

Tot ce-atinge pre pămînt.

Unul face cu-al său grai

Să-nverzească,

Să-nflorească

Pomi și inimi ca în rai.

Altul trece

Crunt și rece.

Seacă inimi, seacă plai.

Când Mistralul cel dușman

Suflă, zboară

Și-nfioară,

Tu, ce cauți un liman,

Mergi, grăbește

De găsește

Pe Mistral de la Mailan,

Și poet de vrei să fii,

Fă la soare

Vînătoare

Prin Alpiile-albăstrii

Ș-o primblare,

Lin pe mare,

Pintre Insule-aurii.

Iar de vrei pe verde mal

Să duci viață

Cu dulceață,

Deie-ți Domnul mîndru cal

Ș-o iubită

Înzeită

Ca Mireio lui Mistral.”

Bardul de la Mircești este cel care îl face cunoscut pe Mistral posterității, prin scrisorile lui  către Paulina Alecsandri, în care îl descrie în termenii calzi ai unei relații apropiate: „Mistral e un om de vreo 52 de ani, înalt, frumos, cu fruntea largă, cu păr bogat și argintiu; fizionomia lui e plăcută, veselă, simpatică și graiul lui poetic. Cum m-a văzut, m-a luat în brațe și ne-am sărutat împreună ca doi frați ce nu s-au întâlnit de mult…” sau către Iancu, fratele său: „Ceea ce m-a interesat mai mult în peregrinările mele febrile a fost că m-am dus să surprind pe Mistral în cuibul lui de la Maillane, aproape de Avignon… Mistral e o personalitate de seamă în Provența și ar fi oriunde, datorită geniului său poetic”…

Poemele care îl consacră sunt Li Meissoun (Secerişul), Lou Pouema dou Rose (Poemul Ronului) sau Lis Oulivado (Câmpurile cu măslini), care dau glas unui sentiment pătrunzător al apartenenței la universul sensibil al naturii înconjurătoare, în care ființele umane dăinuiesc în deplină armonie cu ritmurile ancestrale prin care s-au legat definitiv, într-un tot indestructibil.

surse: Wikipedia; https://bel-esprit.ro/frederic-mistral-mon-amour/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s