Motivația Juriului Nobel

Poezia sa întotdeauna inspirată care, într-o formă artistică superioară, dă expresie spiritului unei națiuni întregi„.

A Doua Venire

Rotindu-se, rotindu-se-într-o spirală din ce în ce mai largă,
Şoimul nu mai aude şoimarul.
Părţile se desfac; centrul nu le mai poate ţine;
Anarhia se răspândeşte-n lume,
Mareea sângelui vlăguit încetează să pulseze – pretutindeni
Ceremonia inocenţei a devenit inutilă;
În timp ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,
Ticăloşii sunt plini de pasiuni intense.

Desigur, câteva revelaţii sunt la îndemână;
Desigur, a Doua Venire este la îndemână.
A Doua Venire! De-abia s-au spus acele cuvinte
Şi, printr-o imagine imensă, Spiritus Mundi
Îmi tulbură vederea: undeva prin nisipurile pustiului
O înfăţişare cu cap de om şi trup de leu,
Cu o privire goală şi neiertătoare, ca aceea a soarelui,
Îşi târâie-încet coapsele, în vreme ce în jurul ei
Se-apleacă indignate umbre de păsări ale deşertului.
Întunericul cade iarăşi; dar ştiu eu acum
Că douăzeci de secole de somn împietrit
Au fost vexate până la coşmar de leagănul unui copil,
Cum şi ce fiară primitivă – ora ei, în sfârşit, se-întoarce,–
Se lăbărţează către Betleem spre a se naşte?

 

William Butler Yeats (1865-1939) s-a născut la Dublin într-o familie irlandeză protestantă cu un statut social proeminent. A citit pe scară largă Spencer, William Blake, P.B. Shelley, John Keats, William Morris și Rossetti. În plus față de acești autori creativi, Yeats a fost adânc scufundat în studiul filosofiilor lui Platon, Plotin, Hegel, Croce și Whitehead.

O altă influență puternică asupra lui Yeats, mai ales în formele sale de misticism și ezoterism, este John O’Leary, renumitul lider național irlandez. El a explicat identitatea independentă a Irlandei și dreptul ei de a fi un stat liber. În 1887, la Londra, Yeats s-a întâlnit cu Edward Ellis, împreună cu care a editat cărțile profetice ale lui William Blake. Yeats a fost de asemenea familiarizat cu scrierile lui Mallarmé și cu mișcarea simbolistă franceză, care a avut o mare influență asupra poeziei sale. Prin urmare, experiențele personale și intuiția i-au permis să dezvolte propria filosofie asupra vieții umane, istoriei, religiei și altor aspecte importante legate de om și univers. El nu a sprijinit ideologia promovată de socialiști.

Una dintre cele mai influente prezențe în poezia lui Yeats este Maud Gonne, frumoasa doamnă și proeminentă personalitate irlandeză. Iubirea lui nebună pentru ea nu a fost reciprocă, iar căsătoria ei cu un alt lider național irlandez i-a adus acestuia chinul vieții. Interacțiunile lui Yeats cu Maud Gonne au ajutat la modelarea filozofiei lui asupra psihicului, frumuseții și naturii femeilor. Poemele „Blestemul lui Adam”, „O rugăciune către fiica mea” și „Nici o a doua Troie”, reflectă gândurile lui în această privință. Pentru Yeats, istoria este repetare ciclică. În volumul „O viziune”, se referă la propria doctrină asupra istoriei. Sistemul personal unic al credinței sale implică doctrina reîncarnării în care toate tipurile de umanitate sunt stabilite printr-un ciclu continuu și o mișcare continuă. Se numește Roata cea Mare, cu douăzeci și opt de faze care corespund fazelor lunii. Filozofia lui asupra istoriei este revelată în poezii precum „A doua venire”, „Leda și lebăda”, „O viziune” și multe altele.

Yeats și-a adus o mare contribuție la glorificarea istoriei și legendelor naționale irlandeze, iar contribuția lui la istoria religiei este, de asemenea, demnă de remarcat. Când Yates a fost în liceu la Dublin, a învățat latină și multe lucruri despre Imperiul Bizantin, arta și arhitectura sa. Bizanțul este numele antic al orașului Constantinopol. Yeats a iubit și a respectat bogăția artistică a orașului. Pentru el a fost un oraș sfânt, care simbolizează civilizația europeană și filosofia spirituală. „Navigând spre Bizanț” este doar o călătorie în căutarea spiritualității pure, în care poetul abordează problema îmbătrânirii. Yeats a considerat Bizanțul drept un purgatoriu. La bătrânețe, omul trebuie să renunțe la plăcerile fizice din lume și să aibă drept scop salvarea spirituală. El spune că dacă un bătrân cu un spirit își spală mâinile și cântă cu voce tare, această viață merită să fie trăită. Yeats sugerează că bătrânul ar trebui să fugă la Bizanț, un simbol al purității, artei și spiritualității, unde trebuie să acționeze cu un sentiment de eliberare a spiritului din lumea senzuală. Participarea lui Yeats la sistemul politic irlandez s-a combinat cu interesul lui pentru mitologia și folclorul irlandez, suprimate prin doctrina Bisericii și controlul britanic asupra sistemului școlar. Yeats și-a folosit poezia ca instrument pentru re-educarea populației irlandeze în privința patrimoniului național și ca o strategie de dezvoltare a naționalismului irlandez. A introdus povești populare în poezii lirice și poeme epice, cum ar fi „Peregrinările lui Oisin” (1889) și „Moartea lui Cuchulain” (1939).

Alte poezii se ocupă cu teme și imagini extrase din folclor. Yeats a insuflat în poezia sa un sentiment bogat de cultură irlandeză. Chiar și poeziile care nu se ocupă în mod explicit de oamenii legendari păstrează trăsături puternice ale culturii originale irlandeze. Yeats deseori împrumuta modele de mitologia și folclorul irlandez tradițional. Folosirea simbolurilor a fost întotdeauna un semn distinctiv al poeziei lui Yeats. Spirala, o formă circulară sau conică, motiv frecvent în poemele lui, a fost dezvoltată ca parte a sistemului filosofic prezentat în volumul „O viziune”. El a ales imaginea spiralelor interconectate – reprezentate vizual ca două spirale conice care se intersectează – pentru a simboliza concepția lui filozofică, după care toate lucrurile ar putea fi descrise în termeni de cicluri și modele. Prin această imagine, a creat un element de referință în poezie, susținând întreaga lui gândire filosofică asupra istoriei și spiritualității.

sursă:

Impuls

E trist că dorul şi ispita cea adâncă
Nu vor sa moară-n mintea mea bătrână, încă?
Tânăr fiind aveau şi rost şi înţeles;
Ce mă mai ţine azi în poezii, eres?

După o lungă tăcere, traducere de Lucian Blaga

A vorbi dup-o lungă tăcere, e bine.
Cei ce dragi ieri ne-au fost, ne sunt morţi sau străini
Perdelele-s trase spre noaptea vecină.
Abajurul alină-n odaie lumini.
Discutăm despre Artă şi Cântec, o temă
socotită supremă-ntre oameni savanţi.
Destrămare trupească e înţelepciunea.
Tineri, noi ne iubeam, şi eram ignoranţi.

DISPERARE

Părţile se desfac; centrul nu le mai poate ţine;
Anarhia se răspândeşte în lume,
Mareea sângelui vlăguit încetează să pulseze – pretutindeni
Păstrarea inocenţei devine inutilă;
În timp ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,
Ticăloşii sunt plini de pasiuni intense
.

 

Nu, pentru a doua Troie

De ce-ar trebui s-o acuz că mi-a umplut zilele
De tot felul de belele sau că în ultima vreme
A îndemnat oamenii proşti la violenţă şi la rele,
Sau ca-învrăjbit centrul cu mahalaua, prin iscusite scheme?

Avut-au ei numai curajul şi dorinţa drept măsură?
Ce-anume-ar fi putut s-o ţină împăcată, să-i fi cuprins
Mintea în cercuri de lumină – fără patimi, fără ură –
Întregită-n rotunda frumuseţe a arcului întins,

Chiar dacă-ar fi părut de pe-altă lume-n zile ca aceste?
Ce-a înstrăinat-o, ce afront sau ce nevoie?
De ce? Ce i s-a întâmplat pentru a fi aşa cum este?
Mai trebuie oare arsă undeva o altă Troie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s