28 mai 2020: 108 ani de la naşterea lui Patrick Victor Martindale White ( 28 mai 1912 – 30 septembrie 1990 ), scriitor australian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1973,

„… pentru arta lui narativă, precumpănitor epică și psihologică, prin care un nou continent s-a inserat în literatură”

Născut în 1912, în Anglia, a fost dus în Australia în același an, de părinții săi, care se trăgeau dintr-o familie de imigranți britanici.

După ce s-a format undeva în vecinătatea orașului Sydney, pe meleaguri defrișate de bunicii și străbunicii săi, a fost trimis, la 13 ani, în Anglia, spre a-și desăvârși studiile secundare. S-a înapoiat, în 1930, la vatra părintească dar, doi ani mai târziu se întoarce în Marea Britanie, unde, la Universitatea din Cambridge, aprofundează istoria literaturii germane, fiind atras în special de scrierile lui Kleist și Büchner.

La absolvirea cursurilor universitare, se stabilește la Londra, unde își începe activitatea literară. Publică articole și eseuri în periodice și scrie nuvele și piese de teatru fără ecou până ce, în 1939, îi apare primul roman, The Happy Valley (Valea fericită).

La izbucnirea războiului, se înrolează în aviația britanică și, cu formația din care face parte, se deplasează mai întâi în Orientul Apropiat și în Egipt, iar apoi în Grecia.

Demobilizat în 1945, rămâne în Londra până în 1948, când, după apariția romanului The Aunt’s Story (Povestea mătușii), se repatriază. „Nu mai puteam răbda lipsa peisajului australian„, a explicat White într-un interviu acordat lui Ingmar Bjorksten. ” Cred că este absolut imposibil să rupi definitiv legătura cu locurile de baștină. Cu putință sunt doar despărțirile vremelnice spre a dobândi perspectivă. Omul este fasonat de pământul în care-și are înfipte rădăcinile. Nici un alt loc nu poate exercita asupra lui o înrâurire comparabilă” .

În 1955, marele său roman panoramic The Tree of Man (Copacul omului), lansat la New York de una dintre editurile de frunte ale Americii și tipărit îndată după aceea la Londra, îi câștigă lui Patrick White o mare prețuire în cercurile literare anglofone. Romanele ulterioare – Voss (1957), Riders in the Chariot (1961) și The Solid Mandala (1966) – îi sporesc faima și intensifică interesul pentru scrierile sale în noi arii lingvistice (The Happy Valley și The Aunt’s Story fuseseră traduse, respectiv în franceză și în italiană, încă din 1951).

Primul moment cu adevărat semnificativ pentru receptarea internațională a operei lui Patrick White îl constituie probabil apariția, în 1957, a versiunii germane a romanului The Tree of Man sub semnătura lui Heinrich Böll și a soției sale. Ulterior romanul a mai fost tradus în cehă, suedeză, maghiară și română.

Urmează traduceri ale romanului Voss în germană, spaniolă, italiană și franceză. Un alt succes remarcabil îl înregistrează versiunea suedeză a romanului Riders in the Chariot. Apărută în 1964, ea este salutată de o avalanșă de recenzii entuziaste, între care și una intitulată anticipativ : Oare premiul Nobel va fi decernat unui australian? (traduceri ale aceluiași roman au mai fost editate în FranțaPoloniaItaliaFinlanda și Germania).

S-a bucurat, de asemenea, de o largă răspândire The Solid Mandala(Bila vrăjită), roman a cărui versiune suedeză (1969), urmată de aceea a romanului The Tree of Man (1970) și a romanului The Vivisector în norvegiană (1971), sporesc prețuirea autorului în lumea scandinavă.

Scurt timp după aceste apariții, în 1973, Premiul Nobel pentru literatură vine să încununeze opera lui Patrick White.

Publica trei noi romane – Thr Eye of the Storm (1974), A Fringe of Leaves (1977) și The Twyborn Affair (1980) – care după părerea recenziilor, nu sunt la înălțimea scrierilor care i-au creat o faimă binemeritată.

Romanul care i-a adus faimă internaţională lui Patrick White este „Voss” (Prima ediţie: 1957). Este un roman de aventuri şi o poveste de dragoste. Acţiunea se petrece în Australia, la mijlocul secolului XIX, romanul prezentând povestea unei expediţii conduse de Johann Ulrich Voss în centrul vastului continent australian. În acelaşi timp, el urmăreşte dezvoltarea relaţiei dintre Voss şi Laura Trevelyan, bogata fiică a unuia dintre sponsorii expediţiei sale.

Laura, la fel ca societatea colonială căreia îi aparţine, nu părăseşte niciodată marginile continentului. Dar, pe măsură ce Voss pătrunde tot mai adânc în inima profundă a ţării, Laura îl însoţeşte, telepatic sau spiritual, aşa că o relaţie care începe oarecum frigid într-un salon din Australia colonială atinge cote pasionante, de o intensitate febrilă, în condiţiile aspre ale lumii din interiorul continentului.

Povestea dragostei şi explorărilor are multe antecedente, încercarea perseverentă a lui Voss de a penetra teritoriul necunoscut aminteşte de călătoria lui Marlow din Inima întunericului de Conrad.

Atenţia deosebită acordată vieţii sentimentale din secolul XIX împrumută scenelor de salon calitatea inconfundabilă a celor ale lui Jane Austen; iar intensitatea relaţiilor personale apare uneori ca şi cum Lawrence s-ar fi transpus în ţinuturile aride ale Australiei. Dar în timp ce călătoria lui Voss şi relaţiile sale dificile cu Laura sugerează toate aceste lucruri, cea mai frapantă trăsătură a acestui roman este discordanţa sa, caracterul său straniu, dificil de urmărit.

Peisajul însuşi este prezenţa cea mai copleşitoare, iar vastitatea înfricoşătoare a interiorului neexplorat exercită o influenţă extraordinară asupra culturii europene pe care coloniştii o aduc cu ei.

sursă: WikipediA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s