GALERIA NOBEL

Iosif BRODSKI (1940–1996)

„Un evreu, poet rus și cetățean american” – așa se autodefinea, cu ironie caracteristică, Iosif Aleksandrovici Brodski (1940-1996), scriitor care, dupa 1972, semna Joseph Brodsky, într-unul din numeroasele interviuri ce i-au fost solicitate in decursul vieții.

S-a născut la 24 mai, în Leningrad. Tatăl său, căpitanul Aleksandr Ivanovici, a fost corespondent-fotograf de război, apoi a activat la Muzeul Marinei Militare din Leningrad și în redacțiile mai multor ziare. Mama, Maria MoiseievnaVolpert, a fost contabilă.

În perioada 1947-1953, Iosif studiază în trei școli leningrădene, în 1953 rămânând repetent. Depune o cerere de a fi admis elev al Școlii Baltice de Marină, însă este respins. Învață în clasa a 7-a, o începe pe cea de-a opta, însă abandonează școala, angajându-se ucenic de strungar la uzina „Arsenal”. Încearcă fără succes să se înscrie într-o școală de marinari de submarine, la 16 ani are ideea de a deveni medic, o lună de zile fiind ajutor de prosector la morgă, face disecții și autopsii. Apoi mai lucrează fochist, paznic de far.

După propriile mărturii, primele poeme le scrie în 1956-1957. Este muncitor într-o expediție arheologică la Marea Albă, Siberia Orientală, Nordul Iakutiei (1957–1960). În februarie 1960 are loc prima apariție publică importantă a lui Iosif Brodski într-un recital de poezie, unde citește și poemul „Cimitir evreiesc”, care declanșează un adevărat scandal.

La Samarkand, împreună cu prietenul său Oleg Șahmatov, aviator, schițează planul deturnării unui avion, pentru a zbura în Occident. Însă renunță. Peste un an, Șahmatov este arestat de KGB, divulgând planul respectiv.

Pe 29 noiembrie 1963 în ziarul Vecernii Leningrad (Leningradul de seară) apare foiletonul Un trântor de la periferia literaturii, în care Brodski este acuzat de parazitism social. Începe o lungă perioadă de urmărire a poetului.

La începutul anului 1964 are primul atac cardiac, după care, întreaga viață, avea să sufere de angină pectorală. Este trimis forțat la expertiză psihiatrică într-un ospiciu, unde se va afla trei săptămâni („cele mai groaznice din viața mea”, avea să menționeze poetul). Pe 13 martie 1964 este condamnat la cinci ani de muncă forțată în regiunea Arhanghelsk.

Înregistrările de la procesul intentat lui Iosif Brodski, făcute de Frida Vigdorova, apar în influentele publicații occidentale New LeaderEncounterFigaro Littéraire, sunt transmise de BBC. Cu susținerea activă a Annei Ahmatova, se declanșează o campanie socială întru apărarea lui Iosif Brodski. Scrisorile de susținere sunt semnate de D. Șostakovici, S. Marșak, K. Ciukovski, K. Paustovski, A. Tvardovski, I. Gherman ș.a. Sub presiunea opiniei publice mondiale, mai ales după intervenția specială a lui Jan-Paul Sartre, termenul de deportare al lui Iosif Brodski este redus la minimum.

În ziua de 10 mai 1972, Iosif Brodski este convocat la Biroul de Pașapoarte pentru Străinătate, fiind pus în fața dilemei: sau emigrează urgent, sau pot urma „zile fierbinți”, inclusiv internarea în ospiciu. Privat de cetățenie sovietică, pe 4 iunie, Brodski zboară la Viena cu „viză de Israel”. Încep anii de exil.

Se stabilește în SUA, unde i se oferă postul de „poet invitat” (poet-in-residence) al Universității din Michigan. Din acel moment, ex-cetățeanul sovietic, care nu avea decât 8 clase și acelea neterminate, are o existență de profesor, invitat mai apoi la șase universități americane și britanice, unde predă istoria literaturii ruse, poezia rusă și universală, teoria versificației, ținând prelegeri și conferințe în biblioteci și universități din SUA, Canada, Anglia, Irlanda, Franța, Suedia, Italia.

Brodski se dedică activ eseisticii, pe care o cultivă până la sfârșitul vieții. În SUA îi apar cărțile de eseuri Less Than One (Mai puțin de unul), 1986 (declarată cea mai bună carte de critică din 1986 în SUA); Watermark (Cheiul incurabililor),1992, și On Grief and Reason (Despre suferință și rațiune), 1995.

Părinții săi au depus de 12 ori cereri de a-și vizita fiul, însă toate au fost respinse în pofida adresărilor oficiale a mai multor congresmeni și altor politicieni americani.

În 1987 a fost distins cu Premiul Nobel, iar în 1991 i s-a acordat titlul de poet laureat al SUA. Se căsătorește cu Maria Socciani, aristocrată italiancă, rusoaică pe linie maternă.

1996. Noaptea de 27 spre 28 ianuarie. În urma unui infarct, Iosif Brodski se stinge. Provizoriu, este înmormântat în cimitirul de pe lângă biserica Sfânta Treime de pe malul Hudsonului, iar la 21 iunie 1997 este reînhumat în cimitirul San Michele din Veneția.

Prezentare și traduceri de Leo Butnaru

Adio

Adio,
uită ce-a fost
și nu mă-nvinovăți.
Iar scrisorile arde-le
ca pe un pod.
Fie-ți cale
cutezătoare,
dreaptă
și simplă de tot.
În bezne sau ceață
lumineze-ți în viață
puzderia de stele,
fie ca speranța
la focul tău
să-și încălzească palmele.
Viforniță,
zăpadă, ploi
și sălbaticul urlet al focului
ocrotească-te mereu,
aștepte-te-n calea ta norocul
mai mare decât al meu.
Puternică să fie și minunată
lupta care-n pieptu-ți
se dă acum.

Eu sunt fericit pentru cei care
împreună cu tine
au, poate că,
același drum.

1957

Odiseu către Telemah

Dragul meu Telemah,
Războiul Troian
s-a sfârșit. Cine-o fi învins nu mai țin minte.
Presupun că grecii: atâția morți
departe de vetrele lor doar grecii îi pot abandona…
Și totuși, drumul spre casă
se dovedi prea lung din cale-afară,
de parcă, în timp ce noi pe-acolo
pierdeam timpul, Poseidon ar fi extins spațiul.
Nu-mi dau seama unde mă aflu,
ce se află-n fața ochilor. Vreo insulă murdară,
tufișuri, acareturi, grohăit de porci,
grădină sălbăticită, vreo regină,
bălării, pietre… Scumpe Telemah,
dacă e să rătăcești atâta șir de ani,
insulele îți par că seamănă-ntre ele; și creierul
deja prinde-a greși, cât numără la valuri;
năpădit de gunoaiele orizontului –
ochiul plânge, iar carnea apei îți astupă-auzul.
Nu-mi mai amintesc cum se sfârși războiul
și nu țin minte câți ani să ai acuma tu.

Crești mare, dragul meu Telemah, crești mare.
Doar zeii pot ști de ne vom revedea sau nu.
Deja tu nu mai ești pruncuțul la un pas de care
eu oprisem bivolii ce trăgeau în plug.
De n-ar fi fost Palamede, noi viețuiam împreună.
Dar, poate, și el are dreptate: fără mine,
tu ești ocolit de patimile lui Oedip
și visele tale, scumpul meu Telemah, sunt neprihănite.

1972

Barbizon Terras

Un hotel mic și nu prea mare în Washington.
Clienții sforăie, fără a-și scoate pe noapte
ochelarii negri, să nu vadă vise urâte.
Recepționerul cu umeri de halterofil
răsfoiește registrul locatarilor, admirând
măruntaiele Calului Troian cam expirat.

Foșnetul arbuștilor pitici de măceș
îl asurzește pe omul în costum maro
ce stă la terasă. Sângele în tâmple
bate ca un mesaj Morse nimănui adresat,
returnat. Cerul bubuitor seamănă
cu o babilonie a generalilor.

Dacă va fi să uiți cândva suma
unghiurilor triunghiului sau pe cea a pătratului
înscris într-un cerc vicios, să revii aici:
amalgamul oglinzii din baie ascunde
mult îmbunătățitul de draga expresie chirilică
limbaj Volapük1, dar și strict secretul gând la moarte.

1974

* * *

Orașul Londra e minunat. Mai ales pe ploaia pentru care
nu-i obstacol nici tablă, nici chipiu, nici coroană.
Pe o asemenea vreme, doar cei care produc umbrele au șansa, se pare,
să câștige lupta pentru tron, detronând-o pe regina-mamă.
În ziua cenușie, când spatele tău nu reușește să-l atingă
nici chiar umbra și banii îți sunt pe terminate,
în orașul în care oricât de întunecată ar fi cărămida
pe treptele scărilor mereu vor albi sticle cu lapte,
iar tu, desfăcând pagini de gazetă, să dai cu privirea
de notița despre un trecător nimerit sub roți haíne;
și doar după ce ajungi la alineatu-n care se spune că rudele
regretă profund, să respiri ușurat; nu, nu e despre mine.

1974

Lido

Petrolier românesc ruginit, bălăcindu-se în azur ca un demi-
bocanc scofâlcit, pe care nu-l descalți fără a te opinti.

Echipajul în ce mamele l-au născut – muieratici, onaniști –
se bronzează pe punte, odată ce sunt la sud, nudiști,

însă fără un ban în buzunar, ca să iasă-n oraș pe-nserat,
oraș care de departe arată parcă pe asfințit lipit, încleiat

ca o carte poștală; peste golf plutesc turmele de nori,
izul subsuorilor și acordurile chitariștilor zdrăngănitori.

O, Mediterană! după pustietățile tale piciorul zvâcnitor
jinduiește să se încâlcească în păienjenișul străzilor.

Mici construcții pe punte și, putrezită, șubrezită, baza
cercetează cu binoclul portul precum cămila oaza.

Ah, doar arzând în nisip, pierzându-ți desenul tatuajului
poți ajunge, după ce treci în sfârșit prin urechea acului,

să te așezi colo, la măsuță, cu una din atâtea minunate
aborigene cu sânge fierbinte, sub ghirlande colorate

și să asculți cum în cerul sudic, sub steagul scaldei și-nserării
ca degetele ce mozolesc bancnotele freamătă palmierii.

1989

Lui Seamus Heaney2
M-am trezit de la țipătul pescărușilor în Dublin.
Spre zori, glasurile lor se auzeau
ca sufletele care au fost atât de desființate,
încât nici tristețe nu mai încercau.
Peste mare, norii treceau în patru straturi,
ca balcoanele teatrului în așteptarea dramei,
culegând cu Braille post-scriptumul furiei
și neputinței puse sub sticla ramei.
Într-o grădină moartă chinuiau o statuie.
Am tresărit: eu – aproape de ea, foarte.
Pe trei sferturi, viața e recunoașterea ta
de tine însuți într-un confuz urlet forte
sau într-o deplină împietrire. Eu am fost
în orașul în care nu m-am născut,
însă, cu un pic de curaj, aș fi putut muri în el,
dar nu să mă rătăcesc atât de hirsut.
Țipetele pescărușilor din Dublin! Sfârșitul gramaticii,
remarci în tentativa de-a-nvinge rezistența aerului
cu amestec de sentiment proto-matern,
când e descoperită infidelitatea proto-tatălui –
sfâșiau cu clonțul auzul, ca pe o cortină, cerând
să fie eliminate lungimile, mai cu seamă,
în genere literele, pentru ca monologul să-nceapă iar
cu o curată notă inumană.

1990

Pe Via Funari3
Mutre stranii scot capul prin fereastra ta,
în palatul Gaetani pute a clei de tâmplărie
și Gino, unde mai înainte fusese o cafenea și eu luam cheile,
s-a închis. În locul știut ca Gino acum e o prăvălioară
în care se vând cravate și ciorapi,
lucruri mult mai necesare decât el și noi,
din orice punct de vedere și apreciere. Iar tu ești departe în Tunis
sau în Libia, unde contempli reversul valurilor
ce vălătucesc în horbote spre țărmul italian:
aproape ca Septimius Severus4. Nu cred că de toate
ar fi vinovați banii, fuga timpului sau eu.
În orice caz, nu e mai puțin verosimil că
proverbiala neînsuflețire a cosmosului
obosit din cauza proastei sale nemărginiri
își caută un adăpost terestru, iar noi – am și apărut.
Apoi ar mai trebui spus mulțumesc
dacă ea s-ar mulțumi cu un apartament
cu expresia feței sau cu o emisferă a creierului
și nu ne-ar băga pe noi direct în pământ
cum s-a întâmplat cu părinții noștri, cu fratele,
surioara, cu D. Butonul lacătului de la ușă
nu e decât un crater în miniatură
căscând cu modestia de rigoare
în urma atingerii de cosmos, fragmentele meteoriților mărunți
și intrările în case fiind de-a dreptul acoperite de atare variolă.
Pe scurt, noi nu ne-am revăzut. Mă tem că o nouă ocazie
nu vom avea curând. Posibil, niciodată.
Nu fi tristă: nu cred că aș fi putut
să-ți mărturisesc și să-ți recunosc ceva mai mult
decât Sirius – Canopus, chiar dacă aici, la ușa ta
acestea se ciocnesc între ele în plină zi,
fără să aștepte precauta noapte, aplecată peste telescop.

1995

___________________________________

1 Volapük este o limbă artificială, creată în anii 1879-1880 de către preotul Johann Martin Schleyer, care susținea că Dumnezeu i-a cerut într-un vis să creeze un limbaj internațional.

2 Seamus Heaney (1939 – 2013) – scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1995.

3 Via Funari leagă Piazza Mattei de Piazza Campitelli din Roma.

4 Septimius Severus (146 – 211) – împărat roman în perioada 193 –211.

sursă: Viața Românească, 11.12. 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s