Gânduri dintre pagini… George Bacovia

Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înţeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii şi îi privesc cu interes prin geamul din faţa casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, şi, dacă nu sunt toţi la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.

S-a scris atât de mult încât, fatal, tot ce se mai scrie pare că s-a mai spus. Se repetă, conştient sau inconştient, aproape fond şi formă, de condeiele de meserie şi de acei de bună-credinţă care au curajul să creadă că sunt cu totul originali.

Viața e mai tare decât mizeriile ei.

Shakespeare? Suspinele mute ale Londrei… (George Bacovia în Divagări utile (1955))

Esenţialul vieţii? E a nu fi prea esenţial.

Nu mă plictisesc şi nu mă neliniştesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viaţă.

Vobiscum

În cercul lumii comun şi avar…
Mă zguduie de mult un plâns intern;
Şi-acest fel (de-a fi) va fi etern
Şi de nimic, pe lume, nu tresar.

Dar vai, acei învinşi, pe veci pierduţi..
Ori în taverne, ori în mansarde;
Şi acei nebuni, rătăcitori, tăcuţi,
Gesticulând pe bulevarde…

Ce cald e aicea la tine şi toate din casă mi-s sfinte…

Ce vreţi voi, aşa e creierul meu; gândeşte când nu e nevoie şi stă când nu trebuie să stea.

                         …

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.  „Sonet”

 

 Lacustră

De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur, şi mă duce un gând
Spre locuinţele lacustre.

Plumb de toamnă

De-acum, tuşind, a şi murit o fată,
Un palid visător s-a împuşcat;
E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat…
– Tu ce mai faci, iubita mea uitată?

Într-o grădină publică, tăcută,
Pe un nebun l-am auzit răcnind.
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vînt şi-orice speranţă e pierdută.

Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie
Am întîlnit un popă, un soldat…
De-acum pe cărţi voi adormi uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.

De-acum, au şi pornit pe lumea eronată
Ecouri de revoltă şi de jale;
Tot mai citeşti probleme sociale…
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?

Cuptor

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldura-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun.

Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun…

Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi-i atârnau aripile de plumb.

S-a trezit creierul şi a spus: Eu iubesc viaţa.

Pastel

– Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, –
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.

Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare…

– Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică…

Vânt

Toamna a ţipat cu un trist accent,
Văzul cade neatent,
Vântul sună lemnăria,
Bate gol, în poloboace, butnăria.
Lângă uşă frunzele s-au strâns.
De departe vin ecouri vechi de plâns,
Brumă, toamnă literară,
Pe drum prăfăria se duce fugară.
Şi-am stat singur supărat
În zăvoiul decadent,
Şi prin crengile-ncâlcite mi-am notat
Versuri fără de talent.

Ego

Tot mai tăcut şi singur
În lumea mea pustie –
Şi tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine –
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine.

Vanitas

Nu-ţi mai pot cânta
Romanţe,
Toate tac
În jurul meu,
Fals se duce
Cursul vieţii,
Negăsind
Un cântec nou…
Agent secret
Mi-a fost iubirea,
Dar nu ştiu când
S-a demascat…
Nu-ţi mai pot cânta
Romanţe,
Şi, desigur,
Le-am uitat.

 

Amurg violet

Amurg de toamnă violet…
Doi plopi, în fund, apar în siluete
– Apostoli în odăjdii violete –
Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet…
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet…
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

Cogito

Mi-am realizat
Toate profeţiile
Politice.
Sunt fericit…
Frumos
Este cerul
Senin, sau mânios.
Un aforism celebru
Te face să trăieşti…
Nu-i mâini,
Nici azi,
Nici ieri, –
Timpul…

Spleen

Variaţii…
Arhitecturi,
Călătorii,
Tăceri.
Muzica calmează
Un suflet trist,
Devenit pretenţios
Varietăţi…
Renumit,
Dintr-o operă de artă…
Teorii noi şi vechi…
Tăceri, –
Se râde şi din pântece.

Regret

De mult, de mult cunosc doi plopi
Ce-mi stau şi azi în cale
Îmi place mult ca să-i privesc,
Dar mă cuprinde-o jale…

Căci parcă-mi spune-un nu-ştiu-ce…
Ca mâine poate am să mor
Şi dânşii n-or mai fi priviţi
De nici un trecător…

Iubito, cu faţa de mort,
De geniu trăsnită,
De-a pururi monotonă,
Goală madonă,
De crini prăfuită –
În visul meu te port… („Psalm”)

Toamna murind

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

Liceu

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s