Tot ceea ce facem, ce gândim e în strânsă relație cu timpul. Fără el niciun pas.
Ziua de azi, biblioteca „Ovidius” o include în calendarul zilelor deosebite.
Programul estival „Provocarea verii” în corelație cu proiectul „Veni vidi vici misinformation” ocupă un loc aparte în agenda zilnică a curioșilor ovidieni.
Cu fiecare zi aflăm tot mai multe despre evoluția mijloacelor de comunicare în masă.
Radioul și undele radio au trezit interesul copiilor, căci au citit nu doar despre invențiile fizicianului german Heinrich Hertz din 1870, când reușește să trimită descărcări electrice dintr-un capăt în altul al laboratorului său și oscilatorul pe care l-a inventat pentru a permite emiterea de unde radio, ci și de tânărul Marconi, care la doar 21 de ani, în mai 1897, reușește să transmită primul mesaj radio la 5 km distanță pe mare, urmate de transmițătoarele și receptoarele care trimiteau și primeau semnale numai în codul Morse.
Această informație relevantă a fost prezentată prin tehnica „Mozaic” de către fiecare grup de experți. La fel, aceștia nu au ezitat să schițeze un radiou pe lângă ideile deduse.
Etapa Descoperă a început cu o călătorie în troleibuz, unde stația terminus pentru ovidieni era vizavi de Radio Moldova. Am fost întâmpinați de către cititorul fidel al bibliotecii, prietenul și jurnalistul, Zina Izbaș, care ne-a ghidat prin Casa Radio. Astfel, am aflat despre Oamenii Emeriți ai Radio Moldova, despre Artista Poporului, Vera Mereuță, a cărei voce ne anunță stațiile de troleibuz și istoricul acestora, despre regizorul Olga Șveț, despre Mariana Bahnaru, despre actorul Ilie Stratulat, despre Elisaveta Ghimpu-Munteanu, care prezintă emisiunea „O melodie pentru tine”, despre Tamara Șvețoi, care la sigur le poate oferi o școală de dicție, unde să vorbim frumos, șa încât să ne placă și nouă și celora care ne ascultă.
Pașii prin Radio Moldova aveau un sunet aparte, iar în Studioul Mare au aflat despre înregistrările care au loc, despre concertele prezentate de copii, pentru a fi difuzate la emisiunea „Ora copiilor” sau „Radio vacanța”.
Excursia nu s-a finalizat aici, mai departe ștafeta a luat-o domnul Bădulescu, care ne-a prezentat Muzeul Radio Moldova, unde copiii au putut observa primele reportofoane, care cântăreau 5 kg, gramofonul și alte elemente specifice, microfoane, receptori de radio cu antenă.
Copiii au aflat că există mai multe posturi radio: Radio Moldova Actualități, Radio Moldova Tineret, Radio Moldova Muzical. Unele din acestea le-au putut urmări prin intermediul calculatoarelor. Au observat și harta Republicii Moldova cuprinsă de stegulețe, care de fapt reprezintă amplasarea în teritoriu a emițătoare de radio, care au grijă să formeze un câmp electromagnetic pentru a recepționa cu ajutorul radioului informația difuzată.
Surpriza a fost pe cât de plăcută, pa atât de neașteptată, ne-am propus să creăm mini-interviuri în perechi, pe tema: Jocurile verii. Și am avut parte de înregistrarea interviurilor în studioul Radio Moldova, după care am observat cum are loc montarea și cum orice sunet, cât de mic, el se face auzit.
Copiii sunt binedispuși și așteaptă cu nerăbdare emisiunea „Ora copiilor”, pentru a se auzi și a-i auzi rudele.