Exercițiul introductiv  a anticipat subiectul de astăzi, care a fost textul liric „O, rămâi!” de Mihai Eminescu.

Lectura expresivă, numită și „lectura sensibilizatoare” ,  încurajată de un fon muzical a reușit să-i detașeze de lumea reală și să-i poarte pe „aripile gândului”.  Aceștia au meditat la starea de spirit a eului liric, iar ideile lor au fost notate prin tehnica  „Ciorchinelor”.

Curioșii ovidieni, au descoperit universul copilăriei în poezia eminesciană și astfel am făcut o trecere la o serie de curiozități din enciclopedia „Hai să-ți spun”. Copiii au făcut cunoștință  cu „lumea celor care nu cuvântă”. Așa au aflat ce mănâncă aricii, ce fac urșii iarna,  ce reprezintă roua, cum arată un mușuroi sau cum apar fluturii.

Copiii s-au arătat a fi foarte atașați de păsări și animale , motiv pentru care am ales să vorbim despre animalul preferat și rolul acestuia în viața lor.

I-a emoționat, amintindu-și povestea câinelui care și-a așteptat stăpânul timp de 9 ani.

Pe marginea acestei discuții i-am provocat să-și imagineze cum ar proceda dacă ar vedea pe  cineva care manifestă o atitudine violentă față de animale.

Copiii au venit cu multe idei și soluții pentru rezolvarea acestei probleme. Ei au fost de părere că atitudinea violentă a oamenilor  față de animale  ar trebui să fie pedepsită conform legii.

     De multă imaginație și creativitate au dat dovadă în desenele lor unde au ilustrat propria copilărie.

Tinerii ovidieni  au analizat desenul colegului  de alături și și-au expus părerea despre cele sesizate acolo. Acest exercițiu a avut drept scop  dezvoltarea critică, întrucât copiii trebuie să învețe  să asculte  și să-i aprecieze pe cei din jurul său.

Marea provocare a acestei activități a fost crearea unei poezii cu rimă cu genericul „Copilărie”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s