Toamnele mele sunt cele mai sigure – vin la timp și mă întreabă stereotip, plinul.
Am descoperit stări pe care alții le evită, dar în care mai lesne dau de… mine.
27 ianuarie este ziua care a dorit… să mă trezească din visul cuiva și să fiu. Aici.
Știți ce formă au regretele de azi?… Nu-s de un fel.
DA sau NU… cuvinte care… copertează viața celor repeziți să împartă totul în două părți.
Îmi plac vorbele care apar din întâmplare, sunt mai… aproape de joc, de creație.
Cele mai „Esențiale verbe” rămân a fi… unul – a fi! Verbele a avea, a părea că ești, de cele mai multe ori, te captivează, dar nu te împlinesc.
Cel mai decisiv volum de poezie… a începuturilor mele a fost limba frumos vorbită de către unii sofieni – la biserică și la școală, la Crăciun și la Paști: o limbă română acasă, nu în scena parlamentului.
Partea întâi este capitolul cel mai… important – e pornitul, camertonul intrării pe lumea asta ori în opera aceasta.
„Nu te supăra!” Și eu am pronunțat… astfel de fraze în tinerețe. Acum zic mai adeseori nu te întrista.
Toate depind de rădăcina și formele pe care încerci… să le compatibilizezi. Doar conjugate dau valoarea.
Am citit mult, dar… nu întotdeauna ceea ce ar fi trebuit devenirii mele – multe le-am citit cu întârziere.
„Am de luat niște lucruri, deschide-mi, te rog”… dacă mai ești, dacă mai auzi…
Azi, oamenii caută motive pentru iubire, ieri, oamenii… nu-i știau de nume, dar nu o confundau.
Cuvântul „bine” nu spune nimic în plus, dar… e mai bine decât eticheterea cu „rău!” a oricărui pas făcut.
Mult orgoliu e în blocul… administrativ – iluzia atotputerii își face loc prin fisurile acoperișului.
Devine dureroasă forma agoniilor… nestăpânite de rațiune, de cumsecădenie, de echilibru.
Nu oricărei mături îi place să stea în colț… fiindcă pe acolo, prin colț, gunoiul mai mult o umilește.
Unele iubiri sunt prea entuziaste, altele… prea lipsă.
Ce poate fi mai tipic decât… omul cocârjat interogativ de ani?
Înțelegerea devine… o povară amară, dar mai nobilă decât prostia chiuitoare.
Ne consumăm ca… lumânarea, dar nu întotdeauna sporind lumina.
Nu trandafirii sunt florile pe care… le poți strânge la piept: te poți răni.
Niciodată nu am rămas la cina… la care nu am fost poftit.
. Femeile frumoase au dreptul să… chinuie oglinzile și ochii văzătorilor.
Amorul propriu e duelul… necesar – în doze cumpătate.
Reproșurile unor femei sunt atât de… la tot pasul, parcă ai trece un câmp minat.
Unele cuvinte ar trebui să nu mai… facă gălăgie.
Seara, viața e mai NEsigură… și moartea, mai vizibilă.
Iluziile mascate sunt la fel de… hidoase ca adevărurile despuiate cu nerușinare.
Tristețea este mai luminoasă în întuneric, acolo e mult… mai lesne să nu fii văzut și consolat.
Ritmul altor lumi e altfel decât… lipsa de ritm a tranzițiilor interminabile.
Am scris atâtea pagini, încât astăzi… mă tem să intru în pădure (câți copaci sacrificați!).
„Ferestrele hotelului” întotdeauna au dorit să vorbească romăna, dar… adeseori hârâie universala bădărănească.
„Fără celălalt – de cele mai multe ori…” ce-le-lal-te (cu siguranță!) nu-s.
„Condiția perechii” este una… – să fiți unul!
„Pe când alegerea?”, cea mai potrivită întrebare pe care… cui s-o adresezi? Timpului? Cerului? Că nu bieților alegători năuciți de preelectoralele teatrale de cea mai nerușinată regie.
Unele beții sunt necesare, altele… netrecătoare.
Eu însă pot afirma că… nu are rostul și nu am pentru cine afirma ceva.
Aparțin sau nu aparțin unei… lumi umane?
Am căutat ca… măsura unor neînțelegeri.
Liniile ferate sunt acoperite cu… roua nopților și cu lacrimile gărilor.
Unele linii complică contururile , iar unele contururi… nu-și fac probleme cu liniile.
Ora opt seara este ora la care mă… gândesc ce (mai!!!) am de făcut, în timp ce privesc știrile ori mă pregătesc să-mi spăl creierul încins/tensionat (evident, de lucruri importante, majore) cu un film potrivit unor asemenea tratamente.
Nimic din ceea ce lumea… crede că aș fi nu e totul – toatele despre mine nici eu nu le știu…
Asfaltul de azi e mai… fragil decât unele suflete de alături.
Sfârșitul lumii e un prilej de a… vedea ce mai e de făcut.
Când mă gândesc… realizez că-s om.
Anul care nu mă lasă să-l uit… a uitat că nu-i păsa de mine.
A jura strâmb înseamnă… a nu te cutremura de singurătatea întrebătoare de ce mai faci?
Nu am găsit încă oglinda care… să-mi răspundă la ceea ce o întreb în fiece zi.
Nu dau din umeri atunci când… e nevoie să pun umărul. Contează sub ce cruce.
Fumul de tutun, ca și… alte amăgeli că ar domoli durerea, încețoșează vederea.
Casele pe care le pictez sunt… întrebările mele în preajma datului.
Povara culorilor e răvășitoare, ca la facerea lumii – atâtea posibilități și atâta imensitate/pustie!
Nu am culori cu care nu aș dori să încerc să mă joc.
Țin minte ziua când am salutat acel om, era soare. Răspunsul lui la binețe a înnorat cerul.
Nu știu cum arată bătrânețea, dar sunt convins că nu arde chiar toate podurile – ceva te mai leagă de toate.
Sofia… cinci litere care și-au proiectat mesajele începuturilor esențial în buletinul meu de identitate – din cultura Cucuteni, din testamentele Hasnașilor.
Cheile de la casa mea… sunt mereu mai puține decât lacătele.
65 – cifre la dispoziția dumneavoastră, dragi numărători… de ani și de urme. Mă mai păștea și un cuc numărător pe aproape.
În viața de azi am împrumutat doar… totul.
În copilăria mea au lipsit doar… înțelegerile târzii, care s-o tulbure.
Tot ce doriți să stiți despre mine… e risipit în ale mele toatele: cărți, picturi, bagatele grafice, bagatele muzicale. Câte ceva cred că nici eu nu o să reușesc să le aflu.
Am amețit de atâta haos, dar îmi revin – cele câteva repere axiale îmi fac ordine: acasele în primul rând, datul!
Ovidiana 