La biblioteca „Ovidius”, luna lui cuptor impresionează prin „Poveștile tălmăcite de Alexandru Mitru”, prin curiozitatea ce aprinde licăr în ochii cititorilor de fiecare dată când ne reîntâlnim la serviciul „Să re-auzim povestea”.
De ceva timp, lăsăm în umbră titlul textului pentru a-l descoperi la final, din adunatura de rânduri bine rotunjite negru pe alb.
E o metodă pe care am testat-o o singură dată, dar care e solicitată de camarazii serviciului, ce nu uită să fie prezenți la ora de poveste în fiecare zi de miercuri.
Lădița cu expresii frazeologice și explicația acestora a fost accesibilă pentru fiecare copil, care a extras câte două fișe, unii ingenioși, dar mai cu seamă norocoși la extragere, au dispus și de expresie, și de semnificația acesteia. Astfel, expresiile și-au găsit rostul pe tablă, iar sensul acestora în textul pe care l-am lecturat: „Vulpea și iepurașul” de Alexandru Mitru.
Într-adevăr e o poveste cu tâlc, care a captivat publicul mic, dar a și înșirat istoria unui iepuraș curajos și isteț, Tomiță.
Din acest considerent, participanții au oferit următoarele titluri: Tomiță, Tomiță cel isteț, Tomiță cel șmecher, Vulpea păcălită de iepure, Vulpea și Tomiță, Vulpea cea vicleană și Tomiță cel deștept. Titlurile au fost bine punctate și argumentate. Dacă e să le analizăm, atunci observăm că majoritatea direcționează spre titlul propriu-zis al textului: Vulpea și iepurașul.
Povestea a fost discutată și ilustrată de către copii fragmentar, așa încât am putea relata momentele subiectului, după care acestea și-au găsit locul pe un poster, care conține și o numărătoare despre cele două personaje.
În timpul desenului, am memorizat numărătoarea și am explicat regulile jocului, unde și când o putem întrebuința, cine și când va deveni iepure sau vulpe.
Ansamblul de cuvinte ne-a deșteptat la finalul orei de poveste, care volens-nolens a anunțat morala: Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
Zâmbetele de pe fețele copiilor semnează tratatul de reușită.
Ovidiana 