Luna lui Cireșar se identifică nu doar prin arome de cireșe roșii, roz sau poate albe, ci prin faptul că e cea care dă startul vacanței. O vacanță în care lucrurile au alte dimensiuni și alte culori. În fine, oamenii sunt alții. În special, copiii care mușcă cu poftă din deliciile vacanței, ici o cireașă-două, colo căpșune combinate cu cele mai tari activități: băi de apă, băi de soare, dar și de lectură.

Dispun de argumente solide, care confirmă că serviciul „Să re-auzim povestea”, la biblioteca „Ovidius” a devenit o baie de lectură, căci Vacanța începe cu povestirile Claudiei Partole, cu Cine prinde ploaia în brațe?, cu vrăbiuțe ce se scaldă-n praf, cu lanuri de grâu ce freamătă vorbe, cu un Nicu(șor) ce e uimit de natura din satul bunicii.

Acestea și multe alte detalii ale textului au fascinat publicul mic, care au văzut și auzit cum vine ploaia, de rând cu zvonul vrăbiuțelor, cu entuziasmul copilului ce a adus noutatea lanului de grâu, dornic de creștere.

Soarele în antiteză cu nourașul abundent în stropi le-a trezit imaginația, i-a provocat să vadă dincolo de raze, căldură și veselie, printre stropi: umiditate și răcoare. Nu i-a lăsat indiferenți în fața spicelor de grâu care ofereau tablei sclipirea de pe fața pânii, iar în gândurile copiilor aceasta semnifică bogăție.

Un joc de cuvinte și imagini a deschis drumul spre povestire, spre cei care prind sau vor prinde ploaia-n brațe. De fapt, fiecare copil s-a pomenit cu câte un strop în mână. Un strop de ploaie, de revelație, care a încununat sfârșitul operei: Deodată i-a căzut în palmă primul strop. Era sigur că la cer se uită două vrăbiuțe, un lan de grâu și el, Nicu.

Stropii de ploaie din mâinile copiilor au înfățișat impresii și opinii: Acest text m-a impresionat prin faptul că: trei persoane așteptau ploaia și până la urmă ea, ploaia, a venit și toți erau fericiți! Aveau brațele de ploaie, de feeria acestui fenomen al naturii.

Sigur, erau fericiți și utilizatorii, când am efectuat un experiment: Ploaia, prin care micuțele au văzut nourașul și picăturile de ploaie, care la final au încetat și au oferit cerului seninătate.

Un cer senin e sufletul cititorilor ovidieni, care știu a auzi și a re-auzi povestea.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s