Fericitul eveniment al aniversării zilei de naștere a Măriei Sale Poetul ne oferă prilejul și plăcerea să vă urăm sănătate deplină, împlinirea dorințelor și năzuințelor, precum și inspirație pentru cărți noi cu semnătura inconfundabilă în care să ne rătăcim în lumea magică și fermecătoare a versului iulian.

      La ceas aniversar, Maestre Iulian Filip – Sfârlează cu păr ondulat și suflet de copil, noi, slujitorii cărților, ne închinăm până la pământ în fața Domniei Voastre. Vă mulțumim pentru creația Dumneavoastră care ne înnobilează sufletele, ne lărgește orizontul cunoașterii, ne face să vibreze simțurile și ne atrage spre culmi nebănuite.

    Dumneavoastră la vârsta înțelepciunii, a meditației, vârstă ce pune la încercare puterea de creație și discernământul, Vă dedicați în continuare cu trup și suflet copiilor, iar sufletul Dumneavoastră este deschis ca o bibliotecă, unde poți să  descoperi un univers total: cărți, picturi, bagatele grafice, bagatele muzicale, Haiku-uri… Această dimensiune filipiană ne transpune într-un paradis dantesc visat de orice muritor efemer dincolo de spațiu și timp. Frumusețea și farmecul ies din cuprinsul cărților Dumneavoastră și vin de ne iau pe aripele sale ca să ne transporte în timpul copilăriei noastre și în lumea cea ademinitoare, locuită de zmei, de balauri, de cai năzdrăvani, de păsări măiestre, de Feți-Frumoși, de zâne cu plete de aur etc., într-un cuvânt de toate minunile Secolului de aur.

    Noi, ovidienele, fiind omniprezente, deseori, la „îngândurările iuliene” rostite în labirintul de pe Șoseaua Hâncești am remarcat că activitățile și manifestările – lansările de carte, întâlnirile cu scriitorii – care se organizează în biblioteci, „sensibilizează spațiul din jurul cărților”. Iar Dumneavoastră de-a lungul timpului ne-ați îndemnat să facem ce ne place și ce ne este hărăzit să facem.

    Vă adresăm din partea noastră și a cititorilor cordiale felicitări însoțite de cele mai alese gânduri și admirație pentru colaborarea colegială frumoasă cu filiala „Ovidius”încă de la inaugurarea ei din 25 aprilie 1994 și promovarea cărții și lecturii, pentru dialogul cu cititorul care este deseori grafic și nu prin cuvinte, pentru efervescența de idei, pentru talent, creație și bunătate.

 Din gratitudine pentru Măria Ta, Omul și Scriitorul, din partea ovidienelor din cetatea cărților „Ovidius”.27267359_899856720195706_1125757368_o

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s