La biblioteca „Ovidius” cuvintele pe care le pronunțăm, relațiile pe care le stabilim sunt unice. Ele poartă nuanța zilei și a dispoziției noastre, ele sunt noi și noi suntem ele.

Astfel, la serviciul „Povestea copilăriei”, observi cum copiii trăiesc și respiră prin cuvintele ce le pronunță rotunjit, așa cum sunt și au fost învățați în clasele primare.

Un exemplu relevant, este ora ce-a trecut și care are tot dreptul la discuție, analiză și sinteză.

O oră unde lexemul mama a fost notat vizavi de lexemul copilărie, iar micii cercetași de povești au indicat calificative pentru fiecare cuvânt, separat, după care au început a stabili congruența, a observa copilăria lor ca pe un rezultat al dragostei materne, a acelei griji și iubiri necondiționate.

Legământul dintre aceste două cuvinte s-a lăsat cu toată seninătatea peste pasărea albă, peste copacul ce o adăpostește, creând în mintea copiilor un semn de întrebare, care e relația dintre ele? De ce a fost poziționată pe această tablă?

Cărțile cu titlul „Pasărea albă a copilăriei mele” de Ion Druță  au limpezit ceața din ochii micuților și i-au făcut să perceapă legătura cuvintelor cu imaginea, unde mama este pasărea albă a copilăriei scriitorului.

Pentru a descoperi de ce autorul recurge la o asemenea metaforă, mentorul împreună cu copiii au lecturat textul în lanț și s-au oprit doar la prima parte a acestuia pentru a nu întrista inimile micuțe.

Partea întâi a textului i-a mulțumit și i-a făcut să zâmbească nu doar la întâmplări, dar și la cuvintele populare precum bariz, dârmoi, chică, pătăranie, cărora le-au găsit explicația în dicționar, formându-și astfel o abilitate de lucru.

Rolul de șoricei de lectură i-a încântat, așa că nu au zăbovit să găsească în text o singură expresie spusă la durere și la bucurie: mamă, mamă și iar mamă!

Cei care nu cunoșteau modul de depistare a unei comparații, au însușit că în cadrul acesteia există trei termeni, dintre care primul e cel care se compară, cel de-al doilea e termenul comparativ „ca”, adică cel care indică comparația, iar al treilea termen e cel cu care se compară primul. Pentru a explica nedumerirea am creat comparații împreună cu ei: mama ca o floare, un înger, o pâine, după care au selectat comparațiile din text, aflând că mama scriitorului era ca o furnică, apoi ca o pasăre albă. Bineînțeles aceste comparații sunt argumentate de către Ion Druță, iar misiunea copiilor era de-a le depista, de-a observa de ce a recurs anume la ele. Răspunsul venise de curând, căci ea torcea, țesea, cosea, cârpea, era harnică ca o furnică, iar ca o pasăre albă era atunci când broboada ei albă era ba în casă, ba afară, toată ziua în zbor, departe de cuibul ei.

Aceasta e mama lui Ion Druță, mama pe care au cunoscut-o și copiii prin intermediul lecturii, concomitent găsind trăsături de-a mamei lor, căci undeva, mai la adâncime toate mamele au ceva comun – dragostea și grija necondiționată față de copilul său.

În final pentru a mulțumi celora ce-și dau osteneala pentru noi, copiii au elaborat o felicitare pentru mămica lor, au lucrat individual, pe alocuri cu sprijinul mentorului, mesajele, însă toate, absolut toate conțineau cuvântul „te iubesc”, o mărturie de dragoste sinceră față de ființele ce le-au oferit viață și educație.

Nu uitați, dragi copii, că aveți mame care v-au dăruit viață și-și dăruiesc viața zi de zi pentru voi, mulțumiți-le și ocrotiți-le cu toată dragostea, căci ele sunt păsările albe ale copilăriei voastre.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s