Totul se conține în istorie, până și prezentul, care s-a ivit în urma a tot ceea ce a fost.

Activitatea de astăzi s-a derulat asemeni firului de ață bine depănat în ghem, pe care un pisoi sau o pisică încearcă să-l rostogolească de la stânga la dreapta și viceversa, atunci când îi iese în cale.

Însă subiectul principal al acestei activități nu-l conține nici ghemul de ață la propriu, nici pisoiul sau pisica, ci cei cu ajutorul cărora am stabilit că avem o limbă, Limba Noastră Cea Română.

Aceștia sunt copiii, bravii noștri cititori cu care ne-am strâns mâinile, ne-am rostit prenumele, în semn de cunoștință și recunoștință pentru limba ce-o vorbim.

Nu am uitat să reamintim copiilor despre Povestea Limbilor, așa zisa Legenda Turnului Babel, ca mai apoi să conștientizăm împreună cu ei că toate au o limită și că Limba este creația omului prin Dumnezeu. Mai sus omul nu s-a putut ridica, mai sus Dumnezeu a ridicat stelele pe cer și brazii pe munți.(Gr. Vieru)

Curioșii de la biblioteca „Ovidius” au perceput  sensul acestui aforism vierean, redat și în imagini, ba chiar au și dedus tematica și ziua concretă în care ar trebui să desfășurăm această activitate cu genericul Cântare limbii române.

Ceasul lui Guguță a ordonat activitatea și a concretizat că timpul este factorul principal în dezvoltarea limbii noastre, deoarece orice limbă este vie atâta timp cât este vorbită, în caz contrar devine o limbă moartă.

Schematic un ceas indică patru ore, respectiv 12:00, 15:00, 18:00, 21:00, iar aceste patru ore prevăd patru întâlniri cu subiecte de discuții diferite. Astfel, participanții au selectat câte o oră din bolul cu ceasuri, după care s-au regrupat conform orei, iar fiecare oră, spre surpriza copiilor conținea câte o culoare, pe care aceștia au ales-o împreună cu grupul, de comun acord. În final au descoperit că în funcție de oră sunt membrii unui grup de muzică, creație proprie, recital poetic și proverbe înnodate.

Fiecare grup și-a înțeles menirea, așa că au început să-și analizeze materialul primit pentru a-l expune în fața celorlalți.

După o pregătire minuțioasă, prezentările au derulat în conformitate cu acele ceasornicului, care chestiona la fiece oră  câte un reprezentant al grupului.

Voia bună, melodicitatea și dinamica limbii române s-a făcut simțită în sală, atunci când au răsunat versurile vierene, atunci când copiii au scris texte proprii, utilizând cuvintele limbă, miere, copii, castel, carte, înțelepciune/înțelepți, precum le remarcăm în textul lui Odiseu: Copiii înțelepți stau în castelul înalt până la soare. Ei vorbesc limba română care e dulce ca mierea și încep o aventură pe cinste în lumea basmelor, uneori înoată în bazinul poeziilor, luând o linguriță din gramatică. La final de aventură aceștia devin patrioții adevărați ai țării.

Grupul proverbelor înnodate au găsit firele cuvintelor și le-au reorganizat în căsuța proprie, ba chiar au argumentat de ce Limba română este Patria mea. Fiind printre primii care și-au dus misiunea la bun sfârșit, aceștia au reușit să primească câte o coală de hârtie pentru a schița măreția limbii așa cum o văd ei. Grupul muzicienilor și-au reunit forțele pentru a cânta și pentru a sugera ideea că Dumnezeu prima oară/Când a plâns printre astre/ El a plâns peste țară/ Cu lacrima limbii noastre. Coșulețul frământărilor de limbă a distins atmosfera și a adus mult zâmbet și antrenament pentru limbă.

Finalul acestei activități a fost marcat nu doar de grupul de muzică, ci de toți participanții care au onorat și au cântat imnul de stat.

Limba română este limba noastră, limba pe care o auzim din leagăn și limba care contribuie la educarea noastră ca popor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s