Sub sloganul Jocurile moderne își dau întâlnire cu jocurile de-altădată, Biblioteca Ovidius promovează educația non-formală, invită copiii la sesiuni de socializare, de interacțiune interumană directă, ca altădată, prin intermediul jocurilor care contribuie la dezvoltarea fizică a copilului, la dezvoltarea emoțională, ajutându-l să-și dezvolte abilitățile de comunicare, creativitatea și lucrul în echipă. Educația non-formală este o nouă abordare a învățării prin activități plăcute, relaxante și motivante. Este desfășurată în condițiile unei libertăți de exprimare maximă. Și ca orice acțiune organizată în afara sistemului școlar, formează o punte între aspectul teoretic al cunoștințelor, predate de profesori, și cel aplicativ. Acest mod de instruire elimină stresul notelor, al disciplinei impuse și a temelor obligatorii, în schimb înseamnă plăcerea de a cunoaște și a te dezvolta.
În cadrul programului estival Rucsacul de vacanță, 2017 cu genericul ReCreația veselă cu Rucsacul inteligent, generația care își răsfață degetele pe touch screen, a demonstrat că știe să deseneze un șotron în minte și în suflet, și să se bucure de pașii mici, dar fermi pe care îi fac, să se bucure de pietricica aruncată de ei care ajunge în locul ochit, la fel și atunci când nimeresc pe linie sau în afara căsuțelor, așteptând la margine o tură, permițând altui copil să intre în joc, astfel bucurându-se împreună de victorie și înfrângere. Șotronul e la fel ca și viața, nu că ar trebui să fii perfect la fiecare mișcare, nici că ar trebui să fii rigid sau serios, ci să știi să fii flexibil și să te bucuri de fiecare dată când încerci să pășești spre următoarea etapă, fiind desenat de tine, și pentru tine. O bucurie care are forma unui șotron, șotron cu nume de Clash royale, Subay surf, Angry birds, Vânătorii și rațele, Jenga, Împărate-Împărate, Bufnița și șoriceii, Scaunele muzicale, Elasticul, Coarda, Telefonul fără fir, Salonul Tatoo, Impulsul, Harta copilăriei, Bate vântul, Călimara, Titirezul, Twister, Pif-Paf, Foaia pliată, Baba oarba ș.a., jocuri care înnobilau copilăria generației, 70, 80, și care înnobilează copilăria universului virtual.
Lansarea lampionului galben în cadrul sesiunii de socializare a dat start unui program complex de activități inteligente! Generația touch screen, vă așteptăm cu drag să descoperim viața prin intermediul jocurilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s