Biblioteca și noi
Astăzi, la Ora Poveștilor, moderatoarea Ana Ostașevschi a rugat copiii să se prindă de mâini, să închidă ochii și să și-l închipuie pe lăutarul care interpretează o melodie la cimpoi. Apoi, ceea ce și-au imaginat, au desenat pe hârtie. Ana le-a povestit despre acest instrument minunat care este folosit de mai multe popoare: scoțieni, englezi, francezi și, bineînțeles de români. Acest instrument este folosit și de popoarele caucaziene. Ana a lecturat povestea „Cimpoiul” din cartea Cerbul cu coarne de Aur, care face parte din ciclul de povești de pe poteci georgiene. A fost ultima poveste de pe meleagurile caucaziene. În luna mai, copiii vor lectura din haioasele povești americane.