Semne de carte și biblioteci
Costache Conachi s-a născut în 1777 la Țigănești, Galați într-o familie boierească fanariotă. El a ocupat înalte funcții dregătorești în Moldova. Dacă paharnicul Sion scrie că neamul Konaki este de origine grecească, „dar preste 160 ani venit și încuscrit cu mai multe din familiile cele mari”, Paul Păltănea a adus documente „care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeși din satul Știboreni, județul Vaslui, cu urice din vremea lui Ștefăniță Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeșească”. A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza.
Mare boier și mare proprietar, figură contradictorie în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului, a făcut un proiect de reformă a învățământului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.
P.S. Cartea de pe polița bibliotecii: Scrieri alese (București, 1963)
Tu numai sub cer esti una
Tu numai sub cer ești una
Care ai luat cununa
De duh, de grai, de blândețe,
De nuri si de frumusețe.
La mâna ta stă legată
Moartea mea și viața toată,
Pentru c-a ta stăpânire
Covârșește peste fire.
Nu pot zice că-s cu viață,
Când nu sunt pe-a tale brată,
Nici simț, nici văd tot plâns îmi vine.
Când nu ești tu lângă mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s