Semne de carte și biblioteci
Este fiul lui L. O. Pasternak, membru al Academiei de arte. Se naște și crește într-o familie de artiști profesioniști, în familia pictorului Leonid Posternak și a pianistei  Rosa Kaufmande de unde provin și preocupările sale timpurii pentru diverse arte: desenează bine din copilărie; se ocupă de compoziția muzicală, influențat fiind de A. N. Skriabin, prieten al tatălui său, într-o altă, a treia perioadă, studiază cu pasiune filosofia. în 1909 se înscrie la Facultatea de istorie-filosofie a Universității din Moscova, renunțând la profesia de muzician. În 1912 pleacă în Germania, unde se ocupă cu studierea operei școlii neokantiane de la Marburg. Renunță și la specializarea în filosofie, problematica filosofică rămânând totuși în centrul atenției creației sale literare, până la romanul și scrisorile ultimilor ani. Pasternak optează, în final, definitiv pentru literatură.
În 1911 debutează cu poezii în almanahul grupării „Lirika”, iar în 1914 tipărește placheta de versuri „Geamănul din nori”. După examenele de la Universitatea din Moscova își definitivează primul său volum de versuri (1914). Din dorința de a fi alături de generația sa, Pasternak se „înregimentează” literar în gruparea moderat futuristă „Centrifuga”, fără a-și renega însă rădăcinile, care coboară până în „veacul de argint” al poeziei ruse (perioada Simbolizmului și a Akmeismului, dominată de figura lui Blok). Volumul Pe deasupra barierelor (1917) este, în mare măsură, o reluare a temelor din prima sa carte. Volumele Sora mea viața (1922) și Teme și variațiuni (1923), în care Pasternak își elaborează modul cu totul special de a surprinde lumea în integritatea ei, sunt primite cu entuziasm, impunându-l drept un mare poet. În anii ’20, Pasternak încearcă să-și gasească locul în lumea creată de Revoluția roșie scriind poemele epice 1905 (1925-1926) și Locotenentul Schmidt (1926-1927), care, alături de poemul Înalta maladie (1923-1928), îi aduc recunoașterea oficială.
La sfârșitul anilor ’30, deprimat din cauza nenorocirilor pe care le vede în jurul său – sunt anii terorii staliniste -, Pasternak renunță pentru o vreme la opera personală și își câștigă existența traducând. Traduce mult, din Shakespeare, Kleist, Goethe, Petöfi, Shelley, Verlaine, din germană, engleză și din poezia gruzină; călătorește de altfel și în Gruzia.
În timpul Războiului publică volumele de versuri Pe trenuri timpurii (1943) și Întinderea pământească (1945). În iarna aceluiași an începe să scrie romanul Doctor Jivago. După război elaborează partea cea mai importantă din romanul Doctor Jivago, despre un intelectual cu opțiuni tragice între lumea intimă și existența publică, socială. În 1948, întregul tiraj de Opere alese de Pasternak, tipărit în anul precedent, este dat la topit. Publicarea romanului în străinatate în 1957, în Italia, și decernarea Premiului Nobel pentru literatură în 1958 a generat ascuțite critici în presa sovietică, soldate cu excluderea sa din Uniunea scriitorilor și constrângerea sa să renunțe de „bună voie” la Premiul Nobel. În 1959 încheie volumul de versuri Când se înseninează. La 30 mai 1960, scriitorul moare la Peredelkino, celebrul sat de creație al scriitorilor sovietici, situat într-o suburbie a Moscovei. În însemnările și scrisorile ultimilor ani Pasternak și-a adunat punctele sale de vedere asupra artei.
P.S. Охранная грамота. Шопен (Москва, 1989); Собрание сочинений в 5 томах (Москва, 1990); Doctor Jivago (Iași, 2008).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s