Semne de carte și biblioteci
Iulian Filip s-a născut la 27 ianuarie 1948, în satul Sofia, raionul Drochia, familia lui Ion și a Anei Filip.
După absolvirea școlii medii din Sofia, devine student la Universitatea Alecu Russo din Bălți (1965), facultatea de fizică și matematică, continuând să studieze la litere, aceeași universitate. În 1970 urmează cariera de cercetător științific în calitate de doctorand în sectorul folclor al Secției de etnografie și studiul artelor de la Academia de Științe din Republica Moldova. Teatrul popular (folcloric) este tema investigațiilor și a tezei elaborate, în baza căreia este angajat în funcția de colaborator științific al Academiei, unde activează până la 1985. Din 1990 este numit șef al Direcției Cultură a Primăriei Chișinău.
De la debutul său editorial din 1974 cu placheta de versuri ”Neîmpăcatul meșter” și până în prezent rămâne un poet îndrăgit al copiilor și maturilor, autor de versuri pentru numeroase cântece, neobosit cercetător științific.
Urmează „Cerul fântânilor” (1977), „Dialoguri primordiale” (1978), „Hulub de poștă” (1983), „Unde ești?” (1987), „Cafea neagră” (1989), „Tir de nisip” (1991), „Dansul timizilor” (1994) și „Semințele mărului oprit” (1998). Autorul cultivă un vers clasic, tradițional, sugestiv. Filip contribuie la dezvoltarea poeziei și dramaturgiei pentru copii prin numeroase cărți, între care „Casa fiecăruia” (1980), „Cenușar-Voinicul și Cenușăreasa-Mireasa” (1981), „Facă-se voia ta, Sfârlează!” (1985), „Colacul-marele, frate bun cu soarele” (1988) etc.
Piesele sale pentru copii și pentru cei mari au fost montate în câteva spectacole. În proză s-a afirmat prin romanul eseistic „Cobaiul nu triumfă” (1996), iar în folcloristică, prin cărțile „Teatrul popular” (1981) și „Primiți „Căluțul”?” (1983). Filip este și autor de texte pentru cântece de factură populară, corale și de estradă, autor de librete.
Anul 2013 a fost declarat anul Iulian Filip la Drochia. Cu această ocazie s-au desfășurat mai multe acțiuni de popularizare și promovare a operei literare a scriitorului.
Pe 25 noiembrie 2014 Iulian Filip a fost decorat de președintele României Traian Băsescu cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” – în grad de Ofițer, „ în semn de înaltă prețuire a abnegației și dăruirii cu care au contribuit la formarea tinerei generații din Republica Moldova, pentru implicarea constantă în promovarea limbii române și valorilor democratice”.
Astăzi maestrul împlinește 67 de ani. Mulți ani, multă sănătate și inspirație, inspirație, inspirație. Colectivul Bibliotecii „Ovidius” este onorat că vă are prieten!
P.S. Pe rafturile bibliotecii noastre: „Fir de nisip” (Chișinău, 1991); „Dansul timizilor” (Chișinău, 1994);  „Cobaiul nu triumfă” (Chișinău, 1996); „Din neamul lui Păcală” (Chișinău, 1996); „Ruga iezilor cei trei” (Chișinău, 1998); „Căutarea păstorului” (Chișinău, 2001); „Linii și cuvinte comunicante. Declarații de dragoste” (Chișinău, 2007); „Moara cu plăcinte” (Chișinău, 2007); „Mergătorul” (Chișinău, s.a.); „Încheierea cercului” (Iași, 2008); „Fir negru” (Chișinău, 2008); „Luna-i una” (Chișinău, 2009); „Rochița leneșă” (Chișinău, 2009); „Puținul (m)eu” (Târgoviște, 2010); „Care-s sălbaticii?” (Chișinău, 2010); „Cumpăna cucului” (Târgoviște, 2011); „Plăcinte cu mărar” (Chișinău, s.a.); „Amestec de timpuri (Chișinău, 2013); „Urmele mele frumoase” (Chișinău, 2013).
Fericirea
Când a fost sa plec în lumea largă
Și destinu-n cârcă să mi-l port
Fericirea a rămas acasă,
Fericirea n-are pașaport.
Că așa-i în țara nimanuia,
Vameșii prin sânge-ți scotocesc
Să nu iasă clandestin din Țară
Nici un strop din tot ce-i omenesc.
Numai dorul s-a ascuns în mine
Si blestemul de a fi poet,
De aceea umblu printre oameni
Scotocind prin suflet – indiscret.
… Lume bună, unde-i fericirea?
Dorul greu în suflet de ce-l port?
Fericirea ne-a rămas acasă,

Fericirea n-are pasaport.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s