Flori dalbe pentru domniile voastre, semințe de grâu, semințe de orz, hulubași rumeniți și turtă dulce. Bucurați-vă, creștini, de nașterea Mântuitorului nostru, de anul care a trecut în pace și belșug, de nașterea pruncilor și tihna celor care și-au trăit veacul. A venit timpul mulțămirii pentru ce ni s-a dat și al speranțelor pentru un an mai bun!
Vă dorim dragoste, credință și hărnicie.
Aveți-l pe Domnul în suflet!!!
Colectivul Bibliotecii „Ovidius” vă colindă, vă plugărește și vă sorcovește,
dorindu-vă prosperitate și LA MULȚI ANI!