Semne de carte și biblioteci
Cezar Petrescu s-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași. Este fiul inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Obține licența în drept în anul 1915.
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele lui Honore de Balzac, aspira să scrie o nouă „Comedie umană”, o Cronică românească a veacului XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut.
Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu, întemeiază revista Gândirea în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei „România literară”, suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul „Întunecare”.
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului – colaborare cu M. Novicov.
Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 volume – romane , nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică. Moare la București, în ziua de 9 martie 1961.
P.S. Cărți la Biblioteca „Ovidius”: „Ajun de revoluție 1848” (București, 1954); „Ai noștri, ca brazii” (București, 1955); Tatru (Mioara)București, 1957; „Apostol” (București, 1963); „Papuciada (București, 1966); „Aurul negru” (București, 1974) ; „Rapid Constantinopol-Bioram (București, 1974);„Însemnări de război” (București, 1980); „Adăpostul Sobolia” (București, 1989) „Danton” (București, 1991); „Patul lui Procust” (București, 2006); „Întunecare„ (București, 2006); „Duminica orbului” (București, 2011); „Poezii cu un singur punct” (București, 2011)

Versurile
Ţi-am spus că am scris pentru tine Versuri
Şi curiozitatea ta nu mai are astâmpăr…
M-ai luat lângă tine pe divanul, – 
Pe care mai cad draperiile roşii de catifea –
Şi mă pui să ţi le traduc în nemţeasca mea, 
Care totuşiNu te mai face să râzi.
Asculţi cu ochii, Cu născiorul,
Şi cu urechile micuţe, (Stă cuminte până şi mătasa rochii).
Eu povestesc ce-mi trece prin cap
Şi seriozitatea ta e fără margini.
Dar iată, când gândesc să scap,
Dintr-o umbră de surâs din ochii mei.
Ai prins de veste că-ţi spun dinadins, 
Alte prăpăstiiŞi te năpusteşti pe mine
Mânioasă, cu pumni mititei. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s