Semne de carte şi biblioteci
În ultimii ani, viața poetului intră în declin, o imagine tristă a lui Mickiewicz fiind zugravită de scriitorul rus Alexander Herzen: sărac, deznădajduit, măcinat de conflicte familiale, îmbătrânit prematur. În iarna anilor 1848-1849 este vizitat de Frederic Chopin, care îi mai alină sufletul cu minunata sa muzică de pian. Cu ceva timp in urmă, Chopin pusese pe note două poeme de-ale compatriotului său înstrăinat, intitulate Cântece poloneze.
În 1849 Mickiewicz pune bazele ziarului La Tribune des Peuples („Tribuna poporului”), care rezistă doar un an. Speranța în restaurația Imperiului Francez pare să-i dea aripi, așa că apare Oda latină, dedicată lui Napoleon al III-lea.
Reacțiunea contrarevoluționară reușește însă să-i interzică a mai ține cursuri în fața studenților. Au loc manifestații de simpatie ale tinerilor. În 1852 Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz sunt concediați de la College de France sub motivul că au refuzat să jure credință noului regim politic.
În 1855 soția lui, Celina, moare. Izbucnirea Războiul Crimeii îl determină să-și lase copiii minori la Paris. Pe 22 septembrie 1855 ajunge la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, unde organizează o armată poloneză care să lupte împotriva Rusiei. Impreună cu prietenul său Armand Levy alcătuiește o legiune evreiască, „Husarii lui Israel”, care includea evrei ruși și palestinieni. În timpul unei campanii militare se îmbolnăvește, probabil de holeră. Moare în apartamentul său din Constantinopol de pe strada Yenișehir (astăzi muzeu), pe 26 noiembrie 1855, trupul fiindu-i înhumat într-o criptă de la subsol. Mai târziu, este adus în Franța și înmormântat la Montmorency, pentru ca în 1890 rămășițele pământești să-i fie transportate în Polonia, la Catedrala Wewel din Cracovia, unde se odihnește alături de alte personalități ale culturii și politicii poloneze.
P.S. De pe poliţa cu cărţi: Poezii (Bucureşti, 1957); Pan Tadeusz (Bucureşti, 1956).
Laurei
Doar te-am văzut şi-ndată m-am şi aprins la faţă
Cătând o cunoştinţă-n privirile-ţi străine;
Împurpurarea ta s-a şi răsfrânt în mine
Ca roza care pieptu-şi deschide-n dimineată.

Doar ai cântat – şi plânsul un val mi-a pus privirii

Căci inima-mi fusese de glasul tău mişcată;

Mi se părea că îngerii l-au chemat, să bată

Pe-al cerului cadran, secunda mântuirii.

Iubito! Ochii tăi, deschis să recunoscă

De-am să te mişc vreodată cu vorba sau privirea;
Nu-mi pasă: oameni, soarta, de-au să se-mpotrivească, 


Nici de-mi va fi iubirea doar un himeric vis

Şi dacă mâna-ţi altuia au s-o daruiască, 

Să recunoşti că mie mi-e sufletul tău scris.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s