Biblioteca „Ovidius” a lansat un nou Proiect pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani – Citim la gura sobei. Acest proiect va funcționa în perioada noiembrie – martie. Drept slogan au fost alese cunoscutele cuvinte ale lui Miron Costin  – „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă, decât cetitul cărților”. Activitățile proiectului vor fi organizate în prima și a treia zi de joi a fiecărei luni. Pentru prima activitate a fost selectată cartea de poezii „Vizavi de vizavarza”, autor Aureliu Busuioc. Ce este cel mai interesant în cadrul acestui proiect? Este că ne-am pus scopul să îmbinăm cititul cu jocurile interactive, pentru a capta atenția copilului şi a dezvolta gândirea deductivă. Pentru aceasta, din timp, s-a selectat autorul cărții și copiii, vârsta cărora corespunde nivelului poeziilor. Bibliotecarul merge la grădiniţă şi discută condiţiile activităţii cu educatorii, se ţine cont de nivelul de dezvoltare şi nivelul de creativitate a copiilor. De ce poezii? Conform pedagogiei, învățarea poeziilor rimate contribuie la dezvoltarea unui altfel de simț al ritmului. Copiii care încep de mici să asculte/înveţe poezii sunt, de cele mai multe ori, cei care mai târziu, la școală, înțeleg cel mai ușor gramatica limbilor, iar pronunția lor este impecabilă. Ca micuții să se simtă în starea de echilibru, s-a organizat o ambianţă plăcută, cu o sobă improvizată din cărţi, cu libera alegere a locului de participare (pe scaune sau pe covor), cu o expoziţie bogată de cărţi selectate conform tematicii activităţii şi expoziţie de poze la temă. Se citesc poezii şi se selectează pentru fiecare poezie din expoziţia cu poze câte un protagonist. Copiii s-au adaptat rapid la condiţiile activităţii şi s-au întrecut care cunoaşte mai multe animale domestice şi sălbatice (în cazul nostru). Au fost selectate şi poezii cu animale exotice, însă copiii au fost suficient de deştepţi, ca să le recunoască pe dată. La finele activităţii, ei  au mai răsfoit odată cărţile expuse, fiind captivaţi de pozele colorate şi educative. Copii s-au grupat după interese – fetiţele cu pozele pisicilor şi căţeluşilor, iar băieţii cu pozele lupilor şi urşilor – și au adoptat un pact de colaborare pentru a cultiva mai eficient dragostea de carte, de literatură şi a jocurilor distractive.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s