SEMNE DE CARTE ȘI BIBLIOTECI
Născut la Sebiş, Arad, Mihai Beniuc a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România, alături de autori ca A. Toma, Dan Deliu, Eugeniu Frunză, A. E. Bakonsky sau Maria Banuş, între alții, urmărind cu interes direcțiunile Partidului Comunist Român. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitateaclujeană.
Mihai Beniuc a fost fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universităţii din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultateade Psihiologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă.
Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat Un om așteaptă răsăritul, și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în țară și se stabilește la Bucureşti.
Publică în medie câte o carte pe an; își reeditează unele lucrări; altele îi sunt traduse în străinătate.
În 1965 este înlăturat din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din Bucureşti.
Mihai Beniuc renunță la promovarea cărții sale de versuri din 1951, „Cântec pentru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej”, și se reprofilează, începând să scrie câteva poeme pentru liderul comunist de atunci, Nicolae Ceauşescu. În ultimii ani de viață se stabilește în vila sa din cartierul Primăverii și își continuă activitatea de poet, pe formula realismului-socialist. Poemele sale se publică în principalele ziare și reviste ale epocii. Moare în 1988 și este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din București.
Ultima scrisoare
Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s