Semne de carte și biblioteci
În această dimineaţă am aflat vestea… 
Aureliu Busuioc a trecut dincolo. Întotdeauna mi-a fost frică de ea, de vestea aceasta, căci ştiam că, odată cu dispariţia fizică a scriitorului Aureliu Busuioc, se va  încheia o epocă în istoria Basarabiei. Epoca oamenilor care au păstrat intact (peste ani şi vicisitudini istorice şi existenţiale) spiritul aristocraţiei intelectuale. În special aici, în aşa zisa Republica Moldova. Nu, nu resping ideea existenţei statului nostru, valabilitatea lui constituţională. Repudiez doar supremaţia limitelor, a graniţelor, atunci când mă refer la valenţe mult mai importante. Căci, ce sunt altceva statele, guvernele, frontierele, regulile general acceptate, decât nişte convenţii artificiale, nişte aranjamente politice şi sociale? Şi cum s-ar putea încadra un ditamai monstru sacru în noţiuni atât de umile? Aureliu Busuioc  ar fi trebuit să intre în cronica celor mai distinse personalităţi ale neamului şi umanităţii. Şi nu mă refer în exclusivitate la opera sa literară. Pe marginea ei s-a expus şi, probabil, se va mai pronunţa de acum încolo critica de specialitate. Ca şi consumator de litere, pot să spun doar că romanele lui Busuioc fac parte din puţinele cărţi autohtone care, cu adevărat sunt citite, dincolo de obligativitatea impusă de curriculele şcolare! Ferice…

Mă gândesc acum la altceva, la felul de a fi a acestui Om. Aş fi zis „colos”, dar ştiu sigur, că nu i-ar fi plăcut… Umorul sclipitor şi autoironia lui Aureliu Busuioc sunt deja proverbiale… Replica lui, mereu „acasă,” şi spiritul său de observaţie – imbatabile… Sinceritatea, profunzimea, uşurinţa comunicării – indispensabile celor care l-au cunoscut personal… Viaţa lui Aureliu Busuioc a fost plină de hotărâri „mai mult sau mai puţin idioate”, cum zicea chiar Domnia sa… A avut prieteni care s-au dovedit a fi duşmani şi… duşmani, care s-au dovedit a fi călăi…  Nu le-a răspuns la atacuri la persoană, pentru a nu le distruge plăcerea de a se simţi rataţi… A scris mult, a citit şi a gândit şi mai mult, a preferat agapele restrânse cu prietenii întâlnirilor pompoase cu mase de cititori relativi, a ştiut să curteze femeile şi să încurajeze bărbaţii…  Pe final şi-a dorit să se pună mai bine cu Dumnezeu. Firesc şi liniştit. „Vreau să demonstrez că am fost şi eu Om. Măcar acum, la sfârşit, să mi se recunoască acest drept”. Cât a putut să sufere un om, un creator, un înţelept, ca să spună aşa ceva înainte de moarte? Nu vom şti niciodată… Dar vom suferi şi noi, la rândul nostru, dacă vrem să trecem dincolo împăcaţi.

Aureliu Busuioc a murit aseară. Regele aristocraţiei intelectuale s-a stins… Trăiască! Dumnezeu l-a primit în braţele Sale. Trăiască! Au rămas vii cărţile şi spusele sale. Trăiască! Prin testamentul său lăsat verbal la ultima sa apariţie publică:
„Vă doresc să fiţi sănătoşi… Să fiţi dârji, bravi… Să luaţi cele mai potrivite hotărâri, căci cea mai mică hotărâre poate să-ţi întoarcă viaţa în altă direcţie… Şi nu uitaţi să vă iubiţi, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieţii. Şi unde nu este dragoste, nu este viaţă… Să trăiţi şi să fiţi întotdeauna îndrăgostiţi!” Amin.
                                         Angela Aramă
                                                                                                                           
P.S. Aureliu Busuioc pe rafturilee bibliotecii noastre: „Local ploi de scurtă durată” (Chișinău, 1986) ;  „Lătrând la lună” (Chișinău, 1997);  „Plimbatul de purici” (Chișinău, 1992);  „D-ale vânătorii” (Chișinău, 2005);  „Punct” (Chișinău, 2007);  „Cronicul găinarilor” (Chișinău, 2006);  „O sumă de cuvinte”  (Chișinău, 2008); „Și a fost noapte…” (Chișinău, 2012);  „Singur în fața dragostei” (Chișinău, 2012); „Lătrând  la lună” (Chișinău, 2012); „Pactizând cu diavolul” (Chișinău, 2013).
Epigrame de Aureliu Busuioc
Unui poet
A comis o singură greșeală,
Iată-i consecințele acum:
A murit de moarte naturală,
Răsfoindu-și propriul volum…

Epitaf unui prozator

Se-ntâmplă multe în natură.

Mormântul e – stăpânul nu-i!

Sub lespedea aceasta sură

Zac numai operele lui…

Unui poet necriticat

Volumul lui
se trece sub tăcere;
De unde nu-i
Nici Dumnezeu nu cere!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s