La Biblioteca „Ovidius” a avut loc cel de al doilea atelier din cadrul Programului „Vreau să-mi citești”. De data aceasta copiii au făcut cunoștință cu „Basmul Portughez”. Vă reamintim că primul atelier a avut loc în primăvară, după care a urmat o pauză de o vară pe care participanții au petrecut-o la buneii de la țară. Atelierele sunt intergeneraționale, adică participă concomitent copii cu părinții, buneii, rudele mai în vârstă, împărțite pe echipe.
La atelierul de duminică au participat patru echipe formate din: Patricia Arazov și maică-sa Mariana; Ana și mătușă-sa Dorina Mazgras; Ilie Arapan și bunică-sa Ecaterina Lupu și cuplul Grigore Ciobanu împreună cu Liliana Don-Ciobanu.
Atelierul a început cu antrenarea echipelor într-un joc energizant, numit „Ghicește animalul”, trecând la lectura basmului „Cizmarul sărac” din cartea de basme portugheze „Peștele vorbitor”. 
A urmat un set de întrebări de reflecție, proverbe cu cuvinte omise, pe care participanții trebuiau să le completeze. Copii au rezolvat un rebus, cuvântul cheie de pe verticală fiind „poveste”. Apoi, din cuvintele farmec, prietenos, fericit, zgârcit și lacom, echipele au alcâtuit câte o poveste.
Echipele au identificat noi cuvinte, le-au scris pe cartonașe și le-au întrodus într-un bol, numit semnificativ „Banca de cuvinte”, ca ulterior să fie extras și explicat fiecre sens al cuvântului.
Apoi, echipele au participat la un joc de recapitulare al activităților. O altă sarcină pentru copiii-participanți a fost „Coșul cu povești”. Este lucru pentru acasă, care constă din înscrierea poveștilor citite în perioada dintre ateliere pe un bilețel semnat de unul dintre părinți, drept confirmare a celor anunțate.
Ultima activitate din cadrul acestui atelier a fost Calendarul sentimentelor, fiind utilizate smailik-uri zâmbărețe și triste (pozitiv și negativ).

Echipele au rămas entuziasmate de activitățile atelierului. Următorul atelier („Călătoria simțurilor”) este programat pe 12 octombrie, din această toamnă.   

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s