Semne de carte și biblioteci
Agatha Christie s-a născut ca Agatha Mary Clarissa Miller la Torquay, comitatul Devon, în Marea Britanie. Părinții ei au fost Frederick Alvah Miller, un broker american bogat, și Clarissa Margaret Boehmer, fiica unui căpitan din armata britanică. Cu toate că era îndreptățită, Christie nu a cerut niciodată cetățenia americană. A avut o soră, Margaret Frary Miller (1879-1950), zisă Madge, cu 11 ani mai mare, și un frate Louis Montant Miller (1880-1929), zis Monty, Tatăl ei a murit când Agatha avea doar 11 ani. A primit educație acasă, sub îndrumarea mamei sale, aceasta încurajând-o să scrie de la o vârstă fragedă. De la vârsta de 16 ani a urmat școala Doamnei Dryden din Paris, unde a studiat cantoul și pianul.
Prima căsătorie a avut loc în 1914, cu colonelul Archibald Christie, un aviator din Roial Flyng Corps. Împreună au avut o fiică, Rosalind Hicks, născută în 1919. În timpul primului război mondial lucrează la un spital, apoi într-o farmacie, lucru ce îi va influența cariera: numeroase crime din cărțile sale se fac prin otrăvire. Căsătoria a fost nefericită, încheindu-se cu un divorț în 1928, la doi ani după ce Agatha a descoperit că soțul său o înșela. În această perioadă (1920) a publicat primul său roman, Misterioasa Afacere de la Styles.
În 1926 soțul ei îi spune că este îndrăgostit de altă femeie, Nancy Neele, și dorește să divorțeze. În urma unei certe dintre cei doi, Agatha dispare de acasă, nu înainte de a anunța poliția că se teme pentru viața sa. Dispariția a creat un interes sporit din partea presei, dar Agatha a fost găsită 11 zile mai târziu într-un hotel de cură la Harrogate, în Yorkshire, unde stătea sub numele de „Teresa Neele”, din Cape Town. Agatha Christie nu a dezvăluit niciodată circumstanțele dispariției sale, aceasta fiind considerată ca având loc fie datorită unei depresii nervoase, fie datorită dorinței de revanșă față de soțul său prin umilirea publică a acestuia.
În 1930, Agatha se căsătorește cu arhiologul Max Mallowan, cu 14 ani mai tânăr. Căsătoria a fost una fericită în primii ani și a rezistat, în ciuda numeroaselor aventuri ale soțului din ultimii ani ai vieții Agathei.
Agatha Christie a călătorit mult împreună cu soțul ei, numeroase destinații din Orientul Mijlociu servindu-i drept decor în unele romane. 
Agatha Christie a murit la 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 ani, din cauze naturale. Este înmormântată în cimitirul bisericii St. Marydin Cholsey. Fiica sa, Rosalind Hicks, a continuat să se ocupe de popularizarea operei și de consolidarea reputației mamei sale. Rosalind a decedat la 28 octombrie 2004, tot la vârsta de 85 de ani și tot din cauze naturale. Nepotul Agathei Christie, Mathew Prichard, a moștenit drepturile de autor ale unor opere ale bunicii sale și este în continuare asociat la compania ce se ocupă de gestionarea operei, Agatha Christie Limited.
P.S. Cărțile Agathei Christie  le puteţi găsi pe rafturile bibliotecii noastre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s