Păstorel bea două sute grame și scrie epigrame

Acum 120 de ani se naște la Dorohoi fratele romancierului român Ionel Teodoreanu, pe nume Alexandru Osvald, cunoscut în literatură sub pseudonimul Păstorel Teodoreanu. Păstorel mai era și avocat, și membru de seamă a boiemei ieșene și bucureștene, și specialist oinolog. A devenit cunoscut prin epigramele sale și romanul „Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care George Călinescu îl compară cu „Gargantua și Pantagruel”. Colaborează la mai multe reviste. Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. În anii ’30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu Pelin de Mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și Apă, trei cărți de proză: Mici Satisfacții, Un Porc de Câine și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și Otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de Aur, pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000.

Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decât spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.

Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile. Este îndeosebi cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.

Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o „precizie uluitoare” nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.

A scris și un Tratat despre Vinuri, Coniacuri și Tehnica Degustării Acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut. (I.Borș)

Consolare

Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.

Unui antialcoolic

Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.

Aroma vinului

Aroma vinului trecut
Încet la cap se suie,
Era pe când nu s-a băut,
Azi l-am băut şi nu e.

Fă-mă, Doamne

Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă,
Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,
Praz, dovleac, spanac, ardei…
Dar păzeşte-mă de apă!

Nu contrazice

Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu… viile!

Contestaţie fiscală

N-am venit
Că am venit;
Am venit
Că n-am venit.

La restaurantul Uniunii Scriitorilor

Beau băieţii harnici
De cu seară-n zori:
Unii sunt paharnici,
Alţii turnători.

P. S. V-au intrigat epigramele? Mai multe căutați la noi la bibliotecă!