SCRIITORI ÎN TEMNIŢĂ: Dostoievski şi Oscar Wilde

Secolul al XIX-lea, căruia îi place să se joace cu simboluri, ne dă o dovadă în ce priveşte dublul efect al aceloraşi evenimente.

Feodor Dostoievski şi Oscar Wilde, amîndoi scriitori cu renume, de rang nobil, se prăbuşesc deodată: sînt izgoniţi din societatea burgheză în care trăiau, şi zăvorîţi în temniţă. Dar Wilde e cu totul distrus de această încercare, strivit ca într-o piuliţă – pe cînd lui Dostoievski încercarea îi dă abia atunci formă, ca şi bronzului în creuzetul încins la foc. Căci Wilde, care mai are sentimentul social, care ţine instinctiv la normele exterioare ale sociabilităţii, ale omului deprins să trăiască în societatea umană, se simte dezonorat, ars cu fierul roşu al hulei burgheze; cea mai crîncenă umilire e pentru el baia aceea din temniţa de la Reading, unde trupul său de gentilom, atît de îngrijit, e silit să se cufunde în apa murdară în care s-au scăldat alţi zece osîndiţi. O întreagă clasă privilegiată, toată civilizaţia gentlemen-ului se cutremură prin el, de scîrbă şi oroare, în această promiscuitate fizică cu oamenii de rînd.
 Dostoievski însă, omul nou, mai presus de toate castele, cu sufletul îmbătat de cruzimile destinului, arde de dorul acestei comuniuni cu cei mai umili dintre umiliţi – şi aceeaşi baie murdară este pentru el un purgatoriu al mîndriei sale. Şi în ajutorul smerit pe care i-l dă atunci un tătar jegos, el retrăieşte extatic misterul creştin al spălării picioarelor.
În Wilde, lordul supravieţuieşte omului: el e chinuit de teama că osîndiţii din temniţă l-ar putea lua drept unul de-ai lor. Dostoievski nu suferă decît atîta vreme cît tîlharii şi ucigaşii îi refuză frăţia lor – căci a fi ţinut la distanţă, a nu fi privit ca un frate, este pentru el un fel de stigmatizare, o insuficienţă a omeniei sale.
După cum cărbunele şi diamantul sînt alcătuiţi din acelaşi element, tot astfel acest dublu-destin este acelasi şi totuşi diferit pentru aceşti doi scriitori. Cînd iese din temniţă, Wilde e un om sfîrşit. Dostoievski, abia atunci îşi începe viaţa. Wilde se consumă, e redus la o simplă zgură fără valoare de aceeaşi flacără care-l oţeleşte pe Dostoievski, dîndu-i forţă şi strălucire.
Sursa: Stefan ZWEIG, „Trei maeştri: Balzac, Dickens, Dostoievski”, preluat de „MoldovaSuverană”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s