Indiferent de timp, miercurea la Ovidius are loc Ora Poveștilor. Astăzi copiii și-au luat cu ei și bunicile. Moderatoarea Cristina Voroneanu le-a citit povestea „Facerea de bine”, selectată din volumul „Povești populare din Basarabia” de Grigore Botezatu. Cristina a verificat cum au înțeles copiii această poveste, propunându-le un joc. Copiii și-au ales câte un creion colorat pe care l-au pus într-o cutie. Cristina punea câte o întrebare la care răspundea copilul al cărui creion a fost sustras din cutie. Copiii au mai pliat din hârtie colorată căte o vulpe. Ora s-a petrecut vesel și util.