Iată că am ajuns în Joia Mare din ajunul Sfintelor Paști. În această zi Hristos a spălat picioarele apostolilor, a adunat ucenicii săi la Cina cea de Taină. Tot în această zi Iisus este dat pe mâinile celor ce voiau să-L piardă. În ziua de joi, femeile vopsec ouă în roșu, încondeindu-le cu multă dragoste și măiestrie populară. Vineri, dacă vom avea putere de caracter, vom ține post negru. Și nu e condamnabil dacă n-ați avut posibilitatea să postiți mai bine de o lună. E bine să o faceți  în această săptămână, când Mântuitorul nostru a suferit, ca la Înviere să vă bucurați din plin, având mese întinse de sărbătoare.
            Fiți buni, atât cu apropiații voștri, cât și cu cei care n-au dorit să vă iubească. Ura se răsfrânge asupra celor ce urăsc. E un viciu, care nu poate să aibă loc în sufletul unui creștin. Eliberați-vă gândul și fapta de toate cele ce vă împovărează viața și intrați în sărbători cu sufletul curat. Iertați pe cei care au greșit în fața voastră și vi se va ierta și greșelile pe care le-ați comis, cu voie sau fără voie.
Luminează-te la față,
Luminează-te la gând
Azi ne-ntoarce iar la viață
Tatăl Nostru Bun și Sfânt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s