Invitație pentru Filiala „Ovidius”de la Institutul Confucius ULIM  
de a sărbători  Anul Nou Chinezesc 2014

            Pe teritoriul Chinei, obiceiurile și tradițiile cu această ocazie sunt foarte diversePregătirile încep cu o lună înainte când oamenii cumpără cadouri, materiale pentru decoraţiuni, alimente şi haine. Tot atunci începe şi curăţenia caselor pentru a alunga ghinioanele iar uşile şi geamurile sunt vopsite din nou, de obicei în roşu. Apoi ele sunt decorate cu benzi de hârtie roşie (Chun Lian) pe care sunt înscrise diferite urări de fericire, prosperitate şi viaţă lungă.
            Deja a devenit o tradiţie,  ca în Republica Moldova să se serbeze alături de Poporul Chinez Sărbătoarea tradiţională „Anul Nou Chinezesc”. Cu acest prilej, Institutul Confucius din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din  Moldova a organizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare Chineze, un program de excepţie prilejuit aceastei sărbători, care mai este numită şi „Festivalul Primăverii” şi se încheie cu Festivalul Lampioanelor. Istoricii spun ca are o vechime de circa 5.000 de ani.

            Printre invitaţii de onoare au fost prezenţi: Ambasadorul Chinei în Republica Moldova,   Vicerectorul pe relaţii internaţionale ULIM, Directorul Institutului Confucius – Doamna Ma Lynjuan,  profesori universitari și studenți ai Insitutului Confucius din cadrul ULIM etc. În cadrul evenimentului, studenţii Institutului Confucius au evoluat cu un program festiv cu cântece, dansuri,  demonstraţii dinamice de arte marţiale – Kung Fu. Îmbrăcămintea ca de obicei de culoare roşie a predominat la majoritatea participanților, deoarece se crede că alungă spiritele rele Aceste două ţări şi-au lărgit relaţiile de colaborare în ultimii ani, iar cultura chineză şi-a făcut mulţi simpatizanţi în rândurile moldovenilor La finele acestei sărbători participanții au primit premii și cadouri pentru eforturile depuse în prezentări care erau în limba chineză.


            Menţionăm că Institutul Confucius din cadrul ULIM  a fost înfiinţat la 29 septembrie 2009, fiind rezultatul relaţiilor de parteneriat între ULIM şi Universitatea Pedagogică Nord-Vest, Lanzhou, Republica Populară Chineză, şi constuie unicul Institut de acest gen din Republica Moldova, obiectivul de bază al căruia îl constituie promovarea limbii şi culturii chineze. Programul de activitate al Institutului include: predarea limbii şi culturii chineze, testări, calificarea şi instruirea profesorilor de limbă chineză, organizarea activităţilor culturale, informarea despre bursele de studii în China, promovarea artei tradiţioanale chineze şi multe altele.

            Pe parcursul a trei ani de existență, datorită sprijinului din partea universității gazdă, activitatea sa a devenit tot mai diversificată, iar în același timp tot mai mulți studenți doresc să studieze limba chineză și să descopere cultura chineză. Filiala ”Ovidius” a semnat un acord de colaborate și prietenie în scopul promovării reciproce a limbii și culturilor ambelor țări prin diverse activități culturale, prin promovarea patrimoniul info-documentar în spațiile funcționale ale bibliotecii și extramuros. Am fost invitați să fim prezenți la Sărbătoarea tradiţională „Anul Nou Chinezesc”  ca adevărați prieteni și parteneri în cauză comună de a promova valorile culturale ale Republicii Moldova și ale Republicii Populare Chineze

            Felicită Institutul Confucius din cadrul ULIM   pentru conferire titlului – Cel mai bun Institut Confucius al anului 2013 din circa 120 de Institute din întreaga lume. 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s