Cenaclul “Ovidius”, condus de poetul Ianoş Ţurcanu, în cadrul unei şedinţe ordinare, a prezentat placheta de versuri LUCIFERICE FLORI sau Edenul pierdut, semnată de Nicolae Bălţescu. La şedinţă au fost prezenţi: actorul Mihai Iorga, traducătoarea Eugenia David, preşedinta Asociaţiei Republicane a Profesorilor de Limbă Franceză Ana Bondarenco, profesorul universitar Viorel Prisacari, elevi de la Colegiul de Construcţii şi  Colegiul Politehnic din Chişinău, colaboratori ai Centrului Municipal de Sănătate.
La prezentarea autorului, Ianoş Ţurcanu a făcut o paralelă între propria activitate şi cea a lui Nicolae Bălţescu, constatând că ambii au făcut medicină militară pe meleaguri străine, rămânând îndrăgostiţi pe viaţă de poezie. Apoi elevii de la Colegiul de Construcţii Mihaela Rebeja, Cristina Bezveșnicu, Andrei Stratulat, Elena Șereper, Ana Soroceanu și Mihai Botnari au prezentat un recital de poezie din această carte (Trăiţi-vă prezentul!; Cugetare; Femei învăluite de fum; Frumuseţe; Memento mori; Biografie). Traducătoarea Eugenia David a vorbit despre placheta prezentată, accentuând prioritatea poeziei noastre în faţa prozei moldoveneşti, ultima considerând-o mult mai slabă. Poeziile lui Bălţescu le-a numit „îndemnuri” pentru a ne debarasa de unele deprinderi vicioase. A fost remarcată îngemănarea sumbrității gunoiului din societate și cromatica lumii divine.  Persistă ideile biblice în poezie.
Mihai Iorga a salutat prezența studenților la prezentarea unei plachete de versuri, care nu sunt percepute ușor.  Pentru a-l citi pe Bălțescu trebuie să fii pregătit, să cunoști Biblia. Iorga a menționat că trăim timpuri grele, dar nu mai grele ca a buneilor noștri, care aveau în casele lor din cărți, doar Biblia și în cel mai fericit caz, un clasic. ”Cartea nu este doar pentru a te informa, ci, în primul rând, pentru a ne forma”, a accentuat Mihai Iorga.
Profesoara Ana Bondarenco a prezentat ”O reflecție asupra unei reflecții”. Ea a vorbit despre poezia deosebită a lui Bălțescu, una tristă. Autorul este decepționat de realitate. Poeziile lui ne pun pe gânduri. El scoate în evidență valori umane care sunt călcate în picioare, târâte prin noroi.
Cornelia Spătaru și Vasile Erhan de la Colegiul Politehnic au recitat poeziile ”Homo sapiens” și ”Rugă”, iar Vasile a citit un vers și din creația proprie dedicat poetului.
Profesorul universitar Viorel Prisăcaru găsește versurile colegului său captivante, vers care nu se învață pe de rost, dar se studiază.

În încheiere poetul Nicolae Bălţescu a declarat că ”acest volum este o continuare a zbuciumului și a neodihnei sufletului care nicidecum nu se poate împăca cu această realitate durută și suferindă, neînțeleasă de o bună parte din Întregul Neam Omenesc. În această carte încerc să redau sorgintea, originea Răului, mai bine zis, originea principiului greșit pe care l-a acceptat omul, dezvelesc toate acele flori de mucegai care abundent au înflorit pe tot întinsul Terrei”. El a spus că ”nu este un pesimist, ci doar  un mesager al realității și că își dorește ca toți oamenii de pe această Frumoasă Planetă Albastră să renască dragostea astăzi, fiindcă  unde este Iubire este Lumină, Bucurie, Fericire, Bunăvoință, este Dumnezeu! Iar unde nu este iubire este frig, nu este Nimic, cresc ruine, este întuneric!”   

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s