Scriitorul Ion Diordiev în dialog cu copii de la grădinița nr 53 la biblioteca ”Ovidius”

Din şirul de activităţi desfăşurate la Bibliotecă în perioada de vară astăzi, 17 iunie a avut loc o activitate educativă. Unul din scriitorii contemporani Ion Diordiev s-a întâlnit cu picii de la Grădiniţa nr. 53.  Scriitorul a dialogat cu copii despre însemnătatea lecturii, dragostea faţă de părinţi, bunei, educatori, a prezentat două titluri noi din seria de cărţi pentru preşcolari şi i-a comparat cu florile din luncă. Pentru a le inspira dragostea faţă de carte autorul a lecturat ghicitori, a povestit glume haioase ce au înveselit copii. Cei mici au fost întrebaţi de autor ce le place cel mai mult: să citească, să privească televizorul sau Internetul? Răspunsurile au fost diverse, dar ne bucurăm că cartea este totuşi apreciată. Un sfat haios din partea scriitorului dat copiilor în timpul lecturii, pentru a nu avea nasul turtit, copii trebuie să ţină cartea mai departe de faţă. Micii curioşi au dorit să afle ce îl inspiră pe Ion Diordiev să scrie aceste versuri şi ghicitori minunate. Scriitorul a mărturisit că cea mai mare sursă de inspiraţie rămâne a fi totuşi copiii şi natura. La final autorul a dat cărţi cu autografe fiecărui copil. 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s