Despre Umberto Eco şi Numele Tranfdafirului
    Atunci, când care părea că filonul magiei  e pierdut definitiv, l-am redescoperit  în miraculosul roman de debut al lui Umberto Eco. Am citit Numele trandafirului într-o singură noapte, netulburat nici măcar de numeroasele citate în latină al căror înţeles îmi scăpară. A fost bulversant. Era ca şi cum Borges s-a apucat să scrie cu mâna lui Dumas. Erudiţie medievală asezonată cu răsturnări de situaţie, personaje pe care le vedeai în carne şi oase mai ceva ca la cinema, umor – tot tacâmul, ce să mai. Am citit, apoi, pe măsură ce au fost traduse în română, şi celelalte romane ale lui Umberto Eco.
    Vă imaginaţi cu câtă plăcere l-am regăsit pe Dumas, ca personaj literar, în Cimitirul din Praga, ultimul roman al lui Umberto Eco. Este tributul pe care italianul îl plăteşte celui de la care a învăţat meşteşugul de a-şi ţine cititorii cu sufletul la gură. Mi-am dat seama că magia lui Dumas încă funcţionează în epoca iPhone-ului. Şi va rămâne intactă şi de acum încolo, deoarece, după cum o descrie un personaj al lui Arturo-Pérez Reverte, un alt urmaş de seamă al lui Dumas, este „un drog care crea dependenţă şi care încă mai creează“.
 

Cojoharenco, Andrei,
cititor fidel Biblioteca ”Ovidius”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s