Colecţia Premium

În această revistă bibliografică vă prezentăm zece romane fascinante care de curând fac parte din colecţia biblioteceii. Aceste volume vă vor dezvălui romane, povestiri emoţionante, pline de suferinţă dar şi de momente înălţătoare, poveşti de dragoste celebre din perioada victoriană, dar şi contemporane. 
1. Wright, Austin. Tony şi Susan / Austin Wright ; trad. : Gabriel Stoian. – Bucureşti : Litera, 2011. – 380 p.
Cu totul neaşteptat Susan Morrow primesteşte manuscrisul unui roman scris de Edward, soţul de care a divorţat cu douăzeci şi cinci de ani în urmă. Pe măsură ce citeşte Susan pătrunde în viaţa personajului principal al romanului,Tony Hastings. În acest timp viaţa obişnuită a familiei Hastings cade pradă violenţei, iar o sumedenie de amintiri o aruncă pe Susan în trecut, provocând-o să se confrunte cu tenebrele propriei ei vieţi. Romanul Tony şi Susan este un triller cutremurător, o poveste despre teamă şi regret, despre răzbunare şi îmbătrânire, despre căsătorie şi creativitate. Cu un talent literar unic, Austin Wright ilustrează fascinanta experienţă a lecturii, prin relaţiile pe care le creează atât între cititor şi operă, cât şi între autor şi cititor, într-o scriere pasionantă.

2. Mantel, Hilary. Wolf Hall / Hilary Mantel. – Bucureşti : Litera, 2010. – 733 p.

Evenimentele din această carte au loc în Anglia anul 1520. Henric al VIII-lea doreşte să anuleze căsătoria cu Caterina de Aragon şi să o ia de soţie pe Anne Boleyn. Poporul şi Europa se opun. Un singur om îndrăzneşte să-şi pună în joc viaţa pentru a câştiga bunăvoinţa regelui,Thomas Cromwell. El este un personaj original, fermecător şi ticălos, un bun cunoscător al caracterului uman şi cu o energie fără seamăn. Dar Henric e schimbător, bunăvoitor într-o zi, şi gata să ucidă în alta. Cu un stil inimitabill, Hilary Mantel înfăţişază tabloul unei societăţi în prag de schimbare, în care indivizii luptă cu propriul destin sau îl acceptă cu pasiune şi curaj. Romanul recreează o perioadă în care succesul oferă puteri nelimitate, dar o singură greşeală aduce moartea.

3. Munro, Alice. Prea multă fericire / Alice Munro ; trad. : Ioana Opaiţ. – Bucureşti : Litera, 2011. – 313 p.

Prea multă fericire este o colecţie de zece povestiri scrise într-un stil simplu, concis, însă izbitoare prin adevărurile simple şi dureroase pe care le dezvăluie. Natura umană e plină de cruzime, de aventuri secrete şi de alianţe bizare, iar Alice Monro ne oferă o porţie generoasă de viaţă reală. Cu o voce narativă unică, autoarea se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, descoperind secrete şi încordări interioare indescifrabile din exterior. Eroii îndură pierderi, şocuri, dezamăgiri, revelaţii neplăcute despre propriul caracter şi totuşi merg înainte, pentru că acesta este sensul vieţii.

4. Strout, Elizabeth. Olive Kitteridge / Elizabeth Strout ; trad. : Ioan Opaiţ. – Bucureşti : Litera, 2010. – 317 p.
Uneori severă, alteori răbdătoare, uneori intuitivă, alteori refuzând să accepte realitatea, Olive Kiteridge, o profesoară pensionată, înregistrează schimbările din micul ei oraş: o pianistă de bar bântuită de o iubire din trecut; un fost elev care şi-a pierdut dorinţa de a trăi; fiul adult, care se simte terorizat de sensibilitatea ei iraţională; şi Henry, soţul ei, căruia loialitatea faţă de propria căsătorie i se pare atât o binecuvântare, cât un blestem. În timp ce membrii comunităţii îşi trăiesc tragediile personale în tăcere solitară, eroina ajunge uneori într-un mod dureros, dar mereu cu o neîndurătoare sinceritate să-şi înţeleagă mai bine atât propria persoană, cât şi propria viaţă. Olive Kitteridge este o carte despre pierderi, despre neputinţa de a stabili sau de a reînoda legăturile sufleteşti cu cei apropiaţi, dar şi despre speranţă şi reînoire. Ceea ce înseninează existenţa dureros de confuză, uneori lipsită de sens, a personajelor sunt clipele fugare în care acestea înţeleg că viaţa vibrează totuşi de frumuseţe şi merită trăită.
5. Harvey, Samantha. Ţinutul pustiit / Samantha Harvey ; trad. : Ioana Opaiţ. – Bucureşti : Litera, 2010. – 328 p.

Primul roman al Samanthei Harvey este dramatizarea tulburătoare a unei minţi aflate în plin proces de dezintegrare. Scris din perspectiva bolnavului de Alzheimer, experiment de un mare curaj literar, Ţinutul pustiit conturează nu numai autoportretul unui personaj bântuit de enigma pe care nu le mai poate dezlega, ci şi radiografia unei boli la fel de enigmatice. Într-un peisaj mental bogat şi proteic, Jake îşi aminteşte şi îşi reinventează poveştile şi pasiunile sale de o viaţă. Întregul roman constituie o compoziţie uluitoare asupra fragilităţi omeneşti. Acest roman i-a adus autoarei recunoaştere internaţională, fiind nominalizat în 2009 la Premiul Orange pentru ficţiune şi multe alte premii literare.
6. Hall, Sarah. Cum să pictezi un mort / Sarah Hall ; trad. : Gabriel Stoian. – Bucureşti : Litera, 2011. – 295 p.

Evenimentele au loc în Italia anilor 60, Signor Giorgio, un pictor de naturi moarte, trăieşte obsedat de redarea pe pânză a relaţiilor de lumini şi umbre dintre obiecte. Bolnav de cancer, îşi aşteaptă sfârşitul şi ţine un jurnal în care face consideraţii despre artă, istorie, război, viaţă. Este un roman complex, scris în patru registre, pe patru voci distincte, ale căror destine se intersectează într-o relaţie subtilă. Este o proză fină, luminoasă, de o poetică remarcabilă cu o mulţime de scene de o frumuseţe strălucitoare.



7. Meacham, Leila. Trandafiri / Leila Meachi ; trad. : Alexandru Maniu. – Bucureşti : Litera, 2010.  –  525 p.
 La începutul secolului XX, într-o vreme în care onoarea şi sacrificiul sunt încă principii călăuzitoare, micuţul oraş Howbutker, din zona estică a Texasului, este guvernat de două familii cu origini străvechi: Toliver, stăpâna celei mai mari plantaţii de bumbac din zonă, şi Warwick, care are proprietate hectare întregi de păduri cu lemn pentru cherestea. O sagă ce se întinde pe mai multe generaţii (1914-1985), o iubire dincolo de limite şi un blestem al pământului care umbreşte dintotdeauna destinul familiei Toliver. Leila Meacham oferă cititorilor un splendid buchet de sentimente de familie, îm care se împletesc pasiunea, răzbunarea şi o mulţime de “ce-ar fi fost”. Este o carte minunată, romantică şi tipic americană, despre pasiune şi răzbunare.
8. Kate, Lauren. Rătăcire / Lauren Kate ; trad. : Olivia Birsăşteanu. – Bucureşti : Litera, 2011. – 334 p.
Iadul pe pământ… cam asta înseamnă pentru Lucinda Price,  să fie departe de iubitul ei Daniel. Le- a luat o veşnicie să se regăsesacă, dar acum el trebuie să se despartă, tocmai pentru a o proteja. La Şhoreline, o şcoală privată exclusivistă de pe coasta de nord a Californiei, Luce are parte de experienţe inedite, dar se află de fapt, în mijlocul unui război în care sunt implicate toate forţele răului. Într-un decor cu totul nou, dar la fel de periculos, ea învaţă să folosească umbrele ca fereastră spre vieţile antrerioare şi descoperă cu ajutorul lor că Daniel nu i-a dezvăluit adevărul întreg. Îi ascunde ceva- ceva extrem de periculos. E oare posibil ca Daniel s-o fi minţit? Numai citind acest roman puteţi afla toate secretele lui Daniel.
9. Pessl, Marisha. Curs special de fizica dezastrelor / Marisha Pessl ; trad. : Ruxandra Eugenia Târcă. – Bucureşti : Litera, 2010. – 683 p.
Blue van Meer ar putea fi o adolescentă americană obişnuită. Numai că, la cinci ani îşi piede mama, iar tatăl ei un intelectual expansiv şi excentric, o plimbă dintr-un oraş în altul. Au o relaţie foarte strânsă, inventează mereu discursuri noi, rescriu istoria literaturii şi fizicii cuantice. Dar într-o zi, Blue descoperă cadavrul lui Hannah Schneider, profesoara preferată. Ce poate face altceva decăt să urmeze sfaturile tatălui şi să reconstituie povestea cu rigoare, cu un strop de umor, şi, pe cât posibil cu multe întâmplări? Romanul “Curs special de fizica dezastrelor” este romanul de debut al autoarei şi ăn anul 2006 a câştigat Premiul John Sargent pentru un roman de debut.
10. Gabaldon, Diana. Ecouri din trecut / Diana Gabaldon. – Bucureşti : Litera, 2010. – 1107 p.
Volumul „Eouri din trecut” este o carte despre călătorii în timp, despre oameni care şi-au dorit să schimbe istoria, despre caractere puternice care au luptat pentru convingerile sau pentru iubirile lor. Pentru cei care care adoră melanjul de genuri – romance, istorie, fantassy. Pentru amatorii scenelor de acţiune, această carte este lectura perfectă. Revelaţii cutremurătoare, răsturnări de situaţie şi un final absolut incitant. Un roman care rămâne în mintea cititorului multă vreme după ce povestea s-a terminat.

Oricat de agitată ar fi viaţa noastră, nu trebuie niciodată să renunţîm la lectură !
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s