PREZENTARE DE CARTE:  „CURCUBEUL VISELOR” DE STELIANA GRAMA

Aripile de lumină ale regretatei poete Steliana Grama continuă să se răsfrângă asupra cititorilor săi. Este de datoria noastră să-i facem cunoscută opera. De aceea am ales să prezentăm copiilor care se odihnesc în Tabăra cu sejur de zi  „Guguţă” de la Liceul „Universul” volumul de versuri pentru copii „Curcubeul viselor” (Chişinău, 2008). Pe copii i-a impresionat mult informaţia despre viaţa ei, faptul că la vârsta de trei ani ştia deja să citească, îi părea foarte rău că încă nu poate să scrie şi de aceea o ruga pe mămica sa sa-i aştearnă pe hârtie primele gânduri rimate în vers.

A urmat lecturarea versurilor din cartea prezentată, versuri scrise de Steliana Grama pe când era copil, dar şi versuri scrise de ea mai apoi special pentru copii. Cartea este structurată în patru capitole, fiecare având un titlu semnificativ vârstei la care au fost scrise versurile: Continentul de ciocolată, Cinci muze terestre: viaţa, pacea, iubirea, fantastica, viitorul ; Constelaţia legendelor ; Rondeluri. Cu mult drag ei au ascultat mai apoi unele versuri din carte. În deosebi i-a impresionat poezia Fetiţa din Hiroshima, dedicată memoriei fetiţei japoneze Sasaky Sadako, una din miile de jertfe ale bombardamentului atomic din Japonia.
Le-au plăcut şi poeziile despre copilărie, vacanţă, grădiniţă, cât şi versurile despre prietenii noştri necuvântători: vrăbiuţele, cămila, girafa, buburuza neastâmpărată, broscuţa ş.a.
Activitatea având loc la tabără, le-am povestit copiilor despre alte cărţi interesante pe care le pot găsi în colecţiile bibliotecii „Ovidius”, în oficiul literaturii pentru copii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s