GRIGORE VIERU – POETUL ÎNCEPUTURILOR DE LUME
Grigore Vieru întotdeauna adună multă lume frumoasă în jurul său prin opera sa, mereu vie şi actuală, a ţinut să declare chiar de la începutul activităţii organizate recent la biblioteca „Ovidius”, scriitorul Ianoş Ţurcanu, moderatorul cenaclului „Ovidius”, în cadrul căruia s-a desfăşurat evocarea acestui Poet şi Om frumos la suflet, care deseori a fost comparat cu „un bob de rouă strălucitor pe un fir de iarbă”.
Când a fost înmormântat întreaga suflare română era lângă el. Acum trebuie să-i facem un monument viu, citindu-i şi promovându-i mereu opera. Aprecierea continuă a versurilor sale ne-au dovedit-o studenţii de la Colegiul de Construcţii din Chişinău, care au selectat cu grijă din opera poetului şi au prezentat un recital din versurile binecunoscute şi celor prezenţi în sală.
Grigore Vieru este un poet cu mesaj, dialoghează cu cititorul versurile sale, el vorbeşte cu interes şi pe înţelese cu toate vârstele pe teme majore: mama, patria, limba maternă, izvorul – de aceea a şi fost numit poetul tuturor începuturilor.
Referinţe literare şi evocări ale chipului luminos al poetului au prezentat criticul literar, academicianul Mihai Cimpoi şi scriitorul Nicolae Dabija. Poeta Nina Josu s-a referit la marea grijă pe care a avut-o Grigoe Vieru faţă de cuvântul scris de el, meticulozitatea de care a dat dovadă atunci când prezenta un articol sau răspundea la întrebările unui interviu pentru ziarul „Literatura şi arta”, ziar care i-a fost ca o a doua, sau poate chiar şi prima casă, unde era mereu aşteptat cu drag.Grigore Vieru a unit cele două maluri ale Prutului prin opera sa, el este cunoscut şi venerat aşijderea pe ambele maluri ale Prutului, un bust de recunoştinţă Poetului fiind înălţat deja la Chişinău, Soroca, Străşeni, dar şi la Bucureşti, Iaşi, Râmnicu-Sărat. În Europa vom intra cu valorile noastre culturale, Grigore Vieru fiind una din cele mai remarcabile figuri ale creaţiei literare din Moldova – a fost mesajul celor participanţi la această activitate de suflet organizată în preajma zilei de naştere a poetului, zi în care poetul este evocat de întreaga suflare românească.

Postat de Margareta Cebotari, bibliotecar principal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s